Web Analytics
scris luni, 21.10.2019

Zlatan Ibrahimovic, Andrea Pirlo și Francesco Totti vin în România pentru meciul de retragere al ,,briliantului’’ Adrian Mutu

Deși a pus ghetele în cui încă din 2016, celebrul fotbalist argeșean Adrian Mutu (40 de ani) a anunțat abia în cursul acestei luni când va avea loc meciul oficial de retragere de la echipa națională, însă așteptarea se pare că a meritat, deoarece la eveniment urmează să participe câțiva jucători ce și-au câștigat deja un loc destul de sus în istoria fotbalului mondial. Este vorba, potrivit digisport.ro, de italienii Andrea Pirlo (40 de ani) și Francesco Totti (43 de ani) și, nu în ultimul rând, fabulosul fotbalist suedez Zlatan Ibrahimovic (38 de ani). Din cei trei, doar Totti a jucat în trecut în România, formația sa, AS Roma, întâlnind CFR Cluj și Astra Giurgiu, în cupele europene.
„Vor veni jucători foarte importanți, dar nu vă pot spune mai multe, avem o strategie. Mă bucur că am șansa de a mulțumi publicului românesc care a fost aproape de mine, atunci când eram la echipă națională. Aș vrea ca tinerii, copiii, să poată intră în contact cu acești jucători, avem nevoie de idoli, de oameni care pot îndruma și inspira”, a declarat Adi Mutu în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Potrivit sursei menționate, partida demonstrativă urmează să se desfășoare pe Cluj Arena, sâmbătă 13 iunie 2020, fiind organizată de Sports Festival.

Zlatan Ibrahimovic, Andrea Pirlo și Francesco Totti vin în România pentru meciul de retragere al ,,briliantului’’ Adrian Mutu

Adrian Mutu și Zlatan Ibrahimovic, prieteni de pe vremea când împărțeau aceeași cameră

Adrian Mutu și Zlatan Ibrahimovic au fost nu doar coechipieri la clubul Juventus Torino în perioada 2005-2006, ci chiar colegi de cameră, astfel că suedezul nu a uitat să-l pomenească pe ,,Briliant’’ în cartea autobiografică ,,I am Zlatan’’.
„Am petrecut mult timp cu Mutu la Juventus. Stăteam în aceeași cameră la hotel și în cantonamente. Nu m-am plictisit deloc alături de el. Vorbea italiană și știa tot ce mișcă pe acolo, m-a ajutat mult. Tipul era mare petrecăreț. Ce povești avea! Îl ascultăm și muream de râs la poveștile lui”, scria suedezul în cartea sa.
Pe vremea când evoluau la ,,Bătrână Doamna’’ a fotbalului italian, Ibrahimovic valora în jur de 25 de milioane de euro, iar Adi Mutu 15 milioane de euro, fiind doi marcatori pur sânge.
Cu aproape 3 ani mai tânăr decât Mutu, Zlatan Ibrahimovic evoluează din martie 2018 în MLS, la formația Los Angeles Galaxy. În cele 29 de partide în care a jucat, Ibra a marcat nu mai puțin de 30 de goluri, adică aproape ori de câte ori a fost pe teren. Evident, reușitele sale atât de frecvente l-au făcut extrem de popular în rândul fanilor LA Galaxy, dar și al pariorilor din SUA și nu numai, care mizează cu succes de multe ori pe Biletul Zilei selecția ,,Zlatan Ibrahimovic înscrie minim un gol’’ în zilele în care formația din Orașul Îngerilor are meci.

Adrian Mutu – unul din cei mai talentați fotbaliști din istoria fotbalului românesc

Născut pe 8 ianuarie 1979, în localitatea Călinești, județul Argeș, cel poreclit ,,Briliantul’’ sau ,,Il Fenomeno’’, și-a început cariers de fotbalist în 1988 la FC Argeș (juniori), club de la care a fost transferat de Dinamo București în anul 1998. Evoluțiile sale excelente la Dinamo, l-au propulsat, doar un an mai târziu, în Serie A, la Inter Milano. După ce a mai trecut pe la Verona și Parma, Mutu avea să ajungă la Chelsea în 2004. După aproximativ doi ani, Mutu a revenit în Italia, de această dată la Juventus Torino, pentru ca apoi să joace pentru Fiorentina, Cesena și Ajaccio. În ultimii ani ai carierei, Mutu a mai jucat la Petrolul Ploiești, FC Pune City și ASA Târgu Mureș.
În ceea ce privește echipa națională de fotbal a României, trebui să spunem că, între anii 2000 și 2013, Mutu a jucat în 77 de meciuri, înscriind 35 de goluri, record pe care îl împarte cu Gheorghe Hagi.

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole