Web Analytics

Ziua Europei, celebrată la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu”

de | 12.05.2016 15:10 | Cultură

Sub titulatura „Europa – spaţiu al diversităţii şi al valorilor”, luni, 9 mai, s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană Argeş o pleiadă de activităţi menite să marcheze Ziua Europei.

Încă de la ora 10:00, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Minulescu” din Piteşti au dat startul atelierului creativ unde s-au realizat desene sugestive pentru ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Din 15 în 15 minute au avut loc şi extrageri pentru tombola cu premii constând într-o mapă cu materiale informative privind Uniunea Europeană. Au urmat elevi ai altor şcoli din judeţ: Şcoala Gimnazială „Ion Pillat” – Piteşti, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” – Piteşti, Liceul „Dimitrie Dima” – Piteşti, Liceul „Dinu Lipatti” – Piteşti şi altele.
În holul bibliotecii a fost realizată o expoziţie tematică cu lucrări ale elevilor Şcolii Gimnaziale Şerboieni, Şcolii Nicolae Iorga- Piteşti şi Şcolii Victor Slăvescu- Rucăr.
La ora 11:00, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, şi vicepreşedintele Constantin Polexe au ţinut scurte discursuri despre importanţa Uniunii Europene şi au adresat mesaje de încurajare tinerilor prezenţi la eveniment. În deschidere, doamna director al Bibliotecii Județene, Mihaela Voinicu, a făcut un scurt istoric al Uniunii Europene şi le-a vorbit tinerilor despre Centrul Europe Direct Argeş, organizatorul acestui eveniment.
După acest moment, auzul ne-a fost încântat de acordurile viorilor elevilor Manole Vlăduţ, Dolofan Denis, Ghiorghe Eusebiu, Soare Mihai Eduard şi Yamamura Marie Isabelle de la Liceul de Artă Dinu Lipatti din Piteşti, aflaţi sub îndrumarea profesorilor Butaru Iulian, Butaru Felicia, Moise Roxana şi a învăţătoarei Rândaşu Aurelia.
A urmat premierea copiilor câştigători ai concursului „Europa – casa mea”, coordonat de profesoara Stavre Camelia:
# Desene:
locul I – Vlădău Mihai (Şc. Gimnazială „Nicolae Iorga”)
locul II – Cgiru Andra (Şc. Gimnazială „Nicolae Iorga”)
locul III – Duțulescu Andra (Şc. Gimnazială „Ion Minulescu”)
# Colaje:
locul I – Băcescu Mara (Şc. Gimnazială „Nicolae Iorga”)
locul II – Bădilă Cătălina (Şc.Gimnazială „Nicolae Iorga”)
locul III – Dincă Miruna (Liceul „Victor Slăvescu” Rucăr)

De remarcat prezenţa în public a Directorului Teatrului Alexandru Davila, Matei Varodi, şi a Directorului Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Sorin Mazilescu. De organizarea acestui reușit eveniment s-a ocupat Ionela Panait, consilier de comunicare la Centrul Europe Direct Argeş, ajutată de voluntari de la liceele: Zinca Golescu, Ion C. Brătianu şi Alexandru Odobescu.
Emilia Popa

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii