Web Analytics

articol scris luni, 09 martie 2026

Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din România (9 martie) a fost marcată în plenul Camerei Deputaţilor

Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din România (9 martie) a fost marcată, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, care a început cu un moment de reculegere.

        Deputatul PNL Daniel Gheorghe a prezentat o declaraţie pe această temă. Au urmat intervenţii ale tuturor grupurilor parlamentare, toţi deputaţii subliniind că tinerii ar trebui să cunoască istoria ororilor comuniste.

        '9 martie trebuie să reprezinte ziua în care memoria ororilor comunismului şi a victimelor represiunii regimului totalitar din perioada 1944 - 1989 este cinstită aşa cum se cuvine', a afirmat Daniel Gheorghe, care a evocat martirii din închisorile comuniste.

        Potrivit deputatului PSD Mihai Ghigiu, oamenii se gândesc în prezent prea puţin la cum arăta o dimineaţă în închisoarea de la Piteşti sau la Canalul Dunăre - Marea Neagră. 'Nu ştim, dar avem datoria să ascultăm şi să înţelegem că libertatea cu care am venit astăzi, aici, drumul pe care l-au făcut, cuvintele pe care le spunem fără teamă, toate acestea au un preţ plătit de alţii. (...) Preoţi, profesori, studenţi, oameni simpli au rezistat cu preţul vieţii lor. Una dintre cele mai mari crime ale comunismului a fost tentativa de a distruge mintea şi sufletele tinerilor generaţii prin îndoctrinare sistematică, prin cenzură şi prin frică. Dar, nu au reuşit. Astăzi, fiecare dintre noi are responsabilitatea transmiterii adevărului în şcoli, în familie sau în spaţiul public. Avem datoria morală să nu lăsăm memoria lor să se stingă', a subliniat social-democratul.

        Deputatul AUR Mihail Neamţu a amintit că 9 martie este şi Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici. 'Ne gândim la cei care au luptat pentru libertate în temniţele comuniste, în lagăre şi închisori. (...) Poveşti absolut uluitoare, poveşti ale demnităţii, poveşti ale iubirii, poveştile jertfei ar merita să fie cunoscute de către copiii naţiunii noastre române. Dar, din păcate, şi aici n-am cum să nu vă amintesc, cei care ne conduc nu s-au învrednicit de 35 de ani să facă la Bucureşti, chiar şi la Oradea, un muzeu (...) în cinstea acestor genii, sfinţi şi eroi', a transmis el.

        La rândul său, deputata USR Corina Atanasiu a evocat memoria celor care au plătit cu viaţa în închisorile comuniste, evidenţiind că aceştia au refuzat să fie cumpăraţi şi au refuzat să tacă. 'Ce am făcut noi, după 1989, cu lecţia lor? Adevărul că liderii politici post-decembrişti nu au vrut lustraţie, nu au vrut o ruptură clară între statul democratic şi aparatul vechiului regim. (...) Nu e prea târziu să deschidem arhivele să facem educaţie', a atras atenţia Atanasiu.

        Şi deputatul UDMR Szabo Odon a punctat că ziua de 9 martie are o semnificaţie aparte, atât pentru români, cât şi pentru comunitatea maghiară din România. 'În anii dictaturii comuniste numeroase personalităţi atât ale majorităţii, cât şi ai minorităţilor, oameni ai Bisericii, profesori şi intelectuali au fost reduşi la tăcere şi aruncaţi în închisori pentru că au apărat credinţa şi demnitatea comunităţilor lor. (...) Trebuie să condamnăm orice sistem care trimite oamenii în închisoare pentru convingerile lor', a subliniat deputatul.

Citește și: Interviu incendiar, după ce un fost prefect şi fost şef al Direcţiei Silvice Argeş a câştigat definitiv procesul cu AJVPS Argeş. Gheorghe Davidescu: „Domnul Chiriloiu, cu siguranţă, este dintre cei acoperiţi”

        Memoria deţinuţilor politici a mai fost evocată în plenul Camerei Deputaţilor de către deputaţii Ovidiu Ganţ - grupul minorităţilor naţionale, Virgina Vedinaş - S.O.S. România şi Alecu Robert - neafiliat. AGERPRES

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gică Hagi, înainte de România – Suedia. „Ianis joacă la națională!”

România reîntâlnește Suedia la doar 10 zile de la înfrângerea de la Stockholm! Gică Hagi i-a luat apărarea lui Ianis […] Citește!

Englezii au dat verdictul înainte de România – Suedia

Englezii au făcut o previziune sumbră pentru naționala de fotbal a României România are cel mai dezastruos debut din istorie […] Citește!

România – Suedia, luni, 5 octombrie, de la ora 21.45, în Liga Națiunilor

Meciul România - Suedia, din cadrul etapei a patra a fazei grupelor Ligii Națiunilor, se joacă luni, de la ora […] Citește!

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru Gică Hagi și echipa națională

Fostul selecționer Edi Iordănescu (48 de ani) a transmis un mesaj de susținere pentru echipa națională înaintea meciului cu Suedia. […] Citește!

Cel mai mare regret al lui Leo Messi

A reușit să scrie istorie în fotbal, însă susține că nu duce lipsă de regrete. A dezvăluit care este, de […] Citește!

Vreme de plajă la mare, îngheț la munte în primul weekend din octombrie. Cât de cald va fi în zilele următoare

Primul weekend din octombrie a venit cu o vreme neobișnuit de caldă pe litoral, unde temperaturile au urcat la 21-23 […] Citește!

Un mare furnizor de energie cere insolvența după oprirea reactoarelor de la Cernavodă: pierderi de 230 de milioane de lei

Getica 95 Com, unul dintre furnizorii importanți de energie electrică din România, a cerut intrarea în insolvență, după ce oprirea […] Citește!

Podium pentru România la Sepang! David Cosma Cristofor, locul 3 în Formula Trophy Malaysia

Pilotul român David Cosma Cristofor, în vârstă de 17 ani, a obținut un rezultat important în motorsportul internațional. Tânărul pilot […] Citește!

Gheorghe Hagi primește o nouă lovitură înaintea meciului cu Suedia. Marius Marin nu va putea evolua în partida de luni seară

Problemele se țin lanț pentru selecționerul României, Gheorghe Hagi. Tehnicianul nu se va putea baza nici pe Marius Marin la […] Citește!

Acuzații de aranjament după Polonia – România 6-0. Fostul impresar al lui Lewandowski susține că atacantul a luat intenționat cartonașul galben

Polonia a învins categoric România, scor 6-0, la Varșovia, în Liga Națiunilor, într-un meci în care Robert Lewandowski a marcat […] Citește!

Tragedie în fotbalul argeșean: Marian Predică a murit la 47 de ani, după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci

Fotbalul argeșean este în doliu după moartea lui Marian Predică, în vârstă de 47 de ani. Jucătorul echipei Real Bradu […] Citește!

Performanță remarcabilă pentru România: cinci medalii, dintre care trei de aur, la Olimpiada Internațională de Astronomie

România a obținut trei medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2026, a […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

dan-andronic-editorial

Nicușor Dan s-a fotografiat cu un Donald Trump din carton. De ce cred românii în teoriile conspirației

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!