Web Analytics

Zeci de protestatari au strigat la Bucureşti: „Popa caşcaval” şi ”Brînzea la puşcărie!”

de | 12.09.2019 13:48 | Dezvăluiri

# Protest anti-popa Brînzea în faţa Ministerului Românilor de Pretutindeni
„Popa cașcaval”, „Brînzea la pușcărie!” și „Intotero, nu uita, Brînzea-i lacom cu voia ta” au scandat luni, 9 septembrie, mai mulți protestatari în fața Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, cel în subordinea căruia se află Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi”, unde director adjunct este preotul Nicolae Brânzea, mult mai cunoscut argeșenilor ca unul dintre moștenitorii averii Brătienilor.

Secretarul de stat Alexeev – întâmpinat cu mături, mop-uri și soluții de curățenie

Cum ministrul Natalia Intotero era plecat la ședința de guvern, reprezentanții societății civile au stat de vorbă cu secretarul de stat Vasile Alexeev, întâmpinat, sugestiv, cu mături, mopuri și soluții de curățenie. „De ce este menținut în funcție Nicolae Brînzea, deși cunoașteți faptul că instanța a decis că și-a mărit ilegal salariul?”, „A fost recuperată diferența dintre salariul legal și cel ilegal?”, „De ce permiteți să fie cheltuiți bani pentru plimbările lui Nicolae Brînzea pe ruta București-Pitești (acasă) și retur, precum și în alte localități ale țării, fără legătură cu proiectele institutului?”, „Știți că Nicolae Brînzea se judecă cu el însuși, ca reprezentant legal al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi în procese? Ce măsuri luați în acest sens?”, „Când îl demiteți? Ce mai așteptați? Vă este frică de Nicolae Brînzea? Cine îl susține de îl mențineți în funcția de director?”.

Secretarul de stat le-a spus protestatarilor că o evaluare a lui Brânzea este în curs

Acestea au fost întrebările pe care cei din stradă ( mai mulți protestatari și reprezentanți ai unor ONG-uri) le-au adresat, anunțând că vor reveni până la soluționare. Secretarul de stat Alexeev a spus că se află în curs o evaluare care vizează toate aceste aspecte și, în plus, condițiile în care preotul Brînzea și-a luat concediu medical de 80 de zile de la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, dar a fost prezent la Universitatea din Pitești și la Universitatea „Ovidius” din Constanța, alte două jobb-uri pentru care primește bani de la stat (în afară de cel de preot). Protestatarii i-au înmânat secretarului de stat un apel intitulat „Salvați românii din jurul granițelor țării și Balcani!”, precum și scrisoarea semnată de 27 de reprezentanți ai comunităților istorice.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii