Joi dimineața, în jurul orei 10.30, Piața „Vasile Milea” din Pitești a fost invadată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, autospeciale și ambulanțe SMURD. Sirenele au început să răsune, iar numeroșii trecători aflați în centrul Piteștiului s-au oprit pe loc pentru a afla care este motivul intervenției în forță a pompierilor.
„Este vorba de un exercițiu planificat al subunității, din cele pe care le facem aproape în fiecare săptămână. A fost simulat un incendiu la complexul Fortuna”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, cpt. Mădălina Epure.
În exercițiul ISU, în care a fost simulat un incendiu la terasa complexului Fortuna din centrul Piteștiului, au fost implicate trei autospeciale, o autoscară și două ambulanțe SMURD.
Foto: Alina Crângeanu
0 Comentarii