Web Analytics

articol scris miercuri, 19 octombrie 2022

Zeci de analfabeți au obținut permise auto! „Sufleorii” wireless, reținuți de polițiști!

Nouă persoane au fost reținute în dosarul în care mai mulți șoferi au obținut permisul de conducere deși nu știau să citească sau să scrie. Operațiunea „sufleorul" a adus în fața polițiștilor din Ilfov peste 40 de persoane care au plătit până la 7.500 de euro pentru a deveni șoferi – scrie Ziua News.

Citește și: Atac de cord în timpul zborului. Avionul a aterizat de urgență pe „Henri Coandă”

După ce au fost prinși în flagrant un candidat, un instructor auto și un „sufleor" și după audierea altor 43 de persoane, polițiștii din Ilfov spun că nouă suspecți au fost reținuți.

„În urma probatorului administrat, polițiștii rutieri ilfoveni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 9 dintre cele 46 de persoane, urmând ca la data de 19 octombrie persoanele în cauză să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive", potrivit Poliției Ilfov, citată de Ziua News.

Potrivit Poliției Ilfov, candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine și în urechi, aceasta permițându-i „sufleorului" să vadă monitorul și să transmită răspunsurile corecte beneficiarului.

În cadrul activităților de documentare, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au identificat, până în prezent, alte 56 de persoane, la care există suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică, pentru obținerea permisului auto.

Astfel, în vederea executării a 56 de mandate de aducere, marți, 200 de polițiști din Ilfov s-au deplasat în județele Iași, Călărași, Bacău, Ialomița și București, până acum fiind conduse la sediul IPJ Ilfov 43 de persoane, pentru cercetări.

„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani și fără calitate, au racolat zeci de persoane neșcolarizate și le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV București. Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu „sufleorul", acesta din urmă transmițându-le răspunsurile", spun reprezentanții Poliției Ilfov.

Suma solicitată pentru obținerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3000 și 7500 euro.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FCSB – FC Argeș 2 – 0

FC Argeș a debutat cu stângul în noua ediție de campionat. În prima etapă a SuperLigii, astazi , alb-violetii au […] Citește!

Ursula von der Leyen nu va participa la finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a decis să nu participe la finala Cupei Mondiale, programată duminică pe MetLife […] Citește!

FIFA a desemnat arbitrul finalei mondiale: Slavko Vinčić va arbitra Argentina – Spania

FIFA a anunțat oficial că arbitrul sloven Slavko Vinčić va conduce finala Cupei Mondiale 2026, programată duminică pe MetLife Stadium, […] Citește!

Șefa CENAFER, demisă de ministrul Radu Miruță după descoperirea unui atelier de ciocolată în sediul instituției

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat vineri demiterea Annei-Maria Dudaș din funcția de director general al Centrului Național […] Citește!

Val de controale ANPC în toată România: amenzi de aproape 3 milioane de lei și unități suspendate

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a încheiat una dintre cele mai ample acțiuni de control din această vară, desfășurată […] Citește!

Eurostat: Românii ies din câmpul muncii mai devreme decât restul europenilor

România se află pe ultima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește durata estimată a vieții profesionale. Cele mai […] Citește!

Se închide Transfăgărășanul! CNAIR anunță restricții de trafic în plin sezon turistic

Cei care intenționează să traverseze Transfăgărășanul la începutul săptămânii trebuie să țină cont de noi restricții de circulație. Compania Națională […] Citește!

Zilele Câmpulungului, susţinute financiar din sponsorizări

În jur de 400.000 de lei costă organizarea din acest an a Zilelor Municipiului Câmpulung, manifestările desfășurându-se pe parcursul acestei […] Citește!

Vești neașteptate de pe litoral: doar 23 de terase au fost prinse că încalcă legea

Rezultatele controalelor desfășurate în această vară pe litoral arată o reducere semnificativă a numărului de operatori care încalcă regulile privind […] Citește!

Cutremur în fotbalul turc! Oficiali de la Galatasaray și Beșiktaș, ridicați de procurori într-un scandal uriaș de pariuri și meciuri suspecte

Un nou scandal de proporții zguduie fotbalul din Turcia. Procurorii au declanșat o amplă operațiune împotriva unei rețele suspectate de […] Citește!

România investește peste un miliard de euro în armată: contracte uriașe pentru elicoptere de atac și radare de ultimă generație

România face unul dintre cei mai importanți pași din ultimii ani în procesul de modernizare a Armatei. Ministerul Apărării Naționale […] Citește!

Scandalul „fabricii de ciocolată” din Ministerul Transporturilor face prima victimă: șefa CENAFER, demisă de ministrul Radu Miruță

Scandalul izbucnit la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER) s-a încheiat cu demiterea conducerii instituției. Ministrul interimar al […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!