Sâmbătă, pe 24 aprilie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni s-au sesizat cu privire la faptul că, un eveniment privat (nuntă) se afla în desfășurare într-un local de pe raza localității Călinești. La locul indicat s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul Poliției Orașului Topoloveni și Secției de Poliție Rurală Călinești, iar desfășurarea evenimentului a fost sistată.
În urma verificărilor, organizatorul și reprezentantul societății comerciale unde evenimentul s-a desfășurat, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 de lei fiecare, totodată fiind aplicate alte 49 de sancțiuni contravenționale, persoanelor care au luat parte la eveniment, cu încălcarea normelor privind diminuarea impactului riscurilor, prevăzute de Legea 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Tot sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați cu privire la faptul că, în curtea unei locuinţe din raza de competenţă, se desfăşoară un eveniment privat (onomastică) la care participau mai multe persoane.
În urma celor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată evenimentul a fost sistat, iar persoanelor participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
0 Comentarii