Web Analytics
scris joi, 08.09.2011

Zece mii de euro candidatura la CJ din partea UNPR

Apropierea anului electoral 2012 încinge contabilitatea partidelor şi agită buzunarele celor care se visează aleşi ai neamului, fie şi pentru o demnitate locală, cum ar fi cea de consilier local sau, şi mai bine, de consilier judeţean. Chiar dacă, deocamdată, nu contează în economia administraţiei locale, UNPR  Argeş are ambiţii mari în ceea ce priveşte următoarele alegeri. Pe cale de consecinţă se lucrează de zor şi la stabilirea contribuţiei fiecărui candidat în funcţie de organismul în care vrea să fie ales şi de poziţia pe listă. Deocamdată nu putem decât să vă dezvăluim că tariful, ca să nu zicem tainul, pentru un loc eligibil pe lista pentru Consiliul Judeţean este de 10.000 de euro, bani care, oficial, sunt pentru logistică adică, ştiţi dumneavoastră, sacoşe, pixuri, ulei zahăr, etc… Pe unii suma i-a cam speriat, iar pe alţii i-a lăsat reci. Trei uneperişti, însă, sunt gata oricând să-şi sacrifice portofelul pentru binele partidului. Vorbim de preşedintele UNPR Argeş, Georgiu Gingăraş, preşedintele UNPR Piteşti, Valentin Niţă, şi vicepreşedintele de la organizaţia judeţeană, Niculae Jianu. Are balta peşte! (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...