Web Analytics
scris miercuri, 08.02.2017

Vrei să fii voluntar la ISU Argeş? Vezi ce trebuie să faci

voluntari isu

Vrei să fii voluntar la ISU Argeş? Vezi ce trebuie să faci

Vrei să înveţi cum să acorzi primul ajutor, să ajuţi la descarcerări sau la misiuni de stingere a incendiilor? În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș va relua campania de înscriere şi recrutare a voluntarilor în cadrul programulului “Salvator din pasiune”. Perioada de înscriere și depunere a dosarelor de către doritori este 13.02 – 24.02.2017, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-14.00, la sediul Localului II al inspectoratului (adresa: municipiul Pitești, strada Mărășești, nr. 1). Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0248/221516.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situații de Urgență; să nu fie angajat în cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență; să nu fie angajat/ desfășoare activitatea în cadrul serviciilor voluntare sau private pentru situații de urgență.

În cadrul activităţii de recrutare şi înscriere candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente: cerere de înscriere; certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); copie după actul de identitate; aviz psihologic (nu adeverință), act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună; adeverinţă medicală; acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...