Cum Consiliul Naţional al Partidului Conservator şi-a fixat ca ţintă, la alegerile europarlamentare de anul viitor, un procent de 9% din voturi, la nivel naţional, cu un minim de 5% pentru fiecare judeţ în parte, organizaţia argeşeană a PC are un obiectiv îndrăzneţ de realizat, aşa cum recunosc şi liderii filialei: „Ştiu că pentru unii dintre dumneavoastră pare curajos, iar alţii poate zâmbesc, dar s-a stabilit un procent de 9% cu un minim de 5% pentru fiecare organizaţie judeţeană, asta în situaţia în care vom merge separat la alegerile europarlamentare. Una peste alta, ne pregătim pentru aceste alegeri la care vom avea propriile liste”, a declarat prim-vicepreşedintele PC Argeş, Dănuţ Bulf. Ionuţ BURCEA

Ursula von der Leyen, vizată de două moțiuni de cenzură
Parlamentul European va dezbate și apoi va vota două moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der...
0 Comentarii