Web Analytics

Voucherele sociale de 250 de lei vor fi acordate și în 2023

de | 20.09.2022 17:10 | Actualitate, Economie, Home, Politica si Administratie

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul va prelungi perioada acordării voucherelor sociale de 250 de lei. Măsura va fi menținută și în prima parte a anului viitor, iar pensionarii cu venituri mici vor încasa, în luna ianuarie, un ajutor similar cu cel pe care l-au primit la începutul acestui an.

Citește și: ANPC, controale la furnizorii de energie electrică


„Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027 (prin fonduri europene, pentru persoane vulnerabile – n.r.). Şi, de asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro la fiecare două luni de zile, (…) acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul doi, şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor. Pe primele şase luni de zile, cum am făcut şi anul acesta, încă şase luni de zile, ca să putem să vedem la jumătatea anului viitor, în funcţie de rectificarea bugetară, care este posiblitatea de continuare a programului”, a declarant președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *