Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă pentru un număr de 2.368.907 de români. Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei.
Citește și: Mitică Popescu, internat la Spitalul „Floreasca” din cauza unor probleme cardiace
„Sper că am reușit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde pe care îl oferim prin programul „Sprijin pentru România”. Datorită strânsei colaborări între MIPE și celelalte părți implicate în proces, am încărcat tranșa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiționale. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare de 24kg, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum.
Citește și: Accidentul i-a fost fatal. A murit, la 20 de ani, la spitalul din Piteşti!
Sunt măsuri firești pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane. Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiții în sănătate, infrastructură și digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reușit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm șase noi tranșe o dată la două luni”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat de Mediafax.
0 Comentarii