Marian Neacșu, vicepremier al României, argeșean la origini (născut la Topoloveni), a avut sâmbătă, 20 aprilie, cu prilejul lansării candidaților PSD Argeș la alegerile locale, un discurs foarte aplaudat de sutele de social-democrați prezenți la evenimentul organizat la Ramada Events.
Citește și: Ciolacu și-a adus la Pitești miniștrii și „greii” partidului. „Veți câștiga toate alegerile”
„A amintit aici Paul Stănescu un nume care este sacru pentru noi, argeșenii: Nicolae Dobrin. O eminență în individualitate, care avea capabilitatea să câștige un meci de unul singur. (…) Dar dragii mei, vă aduc aminte că și în 72, și în 79, când Argeșul a câștigat campionatul, nu l-a avut pe Gicu Dobrin, a avut o echipă.
PSD, când a câștigat alegerile prezidențiale a avut o echipă. Astăzi, în anul 2024, PSD are o adevărată echipă. Și ca să fac referință la momentul la care discutam despre fotbal, vă zic: trebuie să câștigăm campionatul, frații mei. Prima etapă este pe 9 iunie. Urmează o etapă în septembrie, o etapă în decembrie și campionatul trebuie să fie al nostru, al celor de la PSD” – a spus Marian Nescșu.
0 Comentarii