Web Analytics

Vorbe grele la Vila Florica, între senatorul Marin şi deputata Simona Oprescu

de | 9.03.2017 11:54 | Culise

2 GheorgheMarin SimonaVizita de la sfârșitul săptămânii trecute a ministrului Răzvan Cuc, împreună cu secretarul de stat de la transporturi și ceilalți directori din minister, s-a lăsat cu o masă la Vila Florica. Oaspeții de seamă de la București, mai puţin ministrul, au fost însoțiți de stafful PSD, conducerea Consiliului Județean și parlamentarii social democrați. Bucatele alese și atmosfera primăvăratică de pe dealurile Ștefăneștiului i-au îmbiat pe meseni la vorbă, dar nu știm cum se face că, dintr-o dată, s-au cam încins spiritele mai ales între PSD-işti. Iar dialogul dintre senatorul Gheorghe Marin și deputata Simona Bucura s-a transformat într-o gâlceavă în toată regula, avându-l ca subiect pe soţul celei din urmă, fostul prefect Mihai Oprescu. Deşi e cunoscut ca o persoană calmă din fire, până şi blajinului senator Gheorghe Marin de la Câmpulung i-a sărit muştarul pe fiţele de primadonă nesatisfăcută politic ale Simonei. Brusc, senatorul Marin a văzut roșu în fața ochilor (de vină o fi fost şi nuanța de ruj aprins pe care o folosește Simona) și i s-au zbârlit mustățile într-atât de mult, încât a anunţat-o pe doamna deputat Bucura că soţul ei, prinţul consort Mihai Oprescu, nu va redeveni prefect oricât de mult lustruie clanţele în ultima vreme. În auzul tuturor PSD-iştilor prezenţi, Gheorghe Marin şi-a adus aminte că a făcut şi el vreo oră anticameră la Mihai, pe vremea când acesta din urmă era prefect, la fel ca pe mulţi alţi primari care nu îl mai vor revenit în scaunul de la Casa Albă. Astfel că senatorul de Muscel a anunţat-o sec pe Simona că bărbatul ei nu prea mai are şanse să pupe mandat de prefect fiindcă nu prea îl mai vrea nimeni. Nasol moment pentru familia de carieră Oprescu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii