Web Analytics

„Vom face grevă generală”

de | 2.08.2018 15:00 | Sport

# Spune Laurenţiu Achimescu, directorul Direcţiei pentru Sport Argeş

Angajaţii din sportul argeșean au început acţiunile de protest. Nemulțumiți de salariile primite, angajații din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului din Argeș au făcut o grevă japoneză, iar Sindicatul Naţional Sport şi Tineret va intra în grevă generală. La Pitești, aceștia au protestat săptămâna trecută la Stadionul Nicolae Dobrin. Angajaţii de la DJST Argeş, CSM Piteşti, CSM Câmpulung Muscel şi Complexul Sportiv Naţional Bascov Budeasa au purtat banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de situaţia salarizării din domeniile de activitate şi nesoluţionarea revendicărilor. Sindicaliștii au anunțat că acesta e primul protest, iar pe 2 august vor înceta activitatea din nou timp de două ore și vor protesta la Camera Deputaților și Guvern. Greva generală este anunțată pentru data de 8 august. Iată ce spune despre această situație Laurențiu Achimescu, directorul Direcției pentru Sport Argeș.

„Săptămâna trecută ne-am adunat la Stadionul Nicolae Dobrin într-o simplă formă de protest. Noi am vrea să se respecte legislaţia în vigoare, și anume decizia Curții Constituționale 794 din 2017 care spune că la același nivel de instituții care sunt subordonate unui singur ordonator să avem salarii echivalente, egale. Adică Direcția de Sport din Sălaj are salarii duble față de ale noastre la unele categorii. Noi cerem ca funcționarii publici, consilierii superiori gradele IV și V să aibă și ei aceleași salarii. Vrem ca guvernul și partidul de guvernământ să respecte decizia Curții Constituționale și nimic altceva. Când este vorba de competiții internaționale și sportivii aduc medalii fac ca România să fie recunoscută peste hotare și atunci toți ne laudă, iar acum nu suntem buni de nimic. Multor oameni eu nu pot să le dau nici măcar orele lucrate suplimentar, la muncitori, la oamenii simpli mă căznesc… Iar la cei care sunt șefi de birou, șefi de serviciu nu am când să le dau… Și toți suntem angajații aceluiași minister. Săptămâna trecută am făcut o grevă de două ore la Pitești, iar în această săptămână vom face o grevă la București. Legea este pentru toată lumea! Dacă nu ni se măresc salariile, dacă nu se respectă legislația, vom face grevă generală la București”, spune Laurenţiu Achimescu.
Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii