Web Analytics
scris joi, 18.07.2019

Teo Vlad, pe lista cu ascensiuni semnificative din 2019

Site-ul francez Piolets d’Or a publicat recent lista celor mai semnificative ascensiuni montane de anul trecut din lume. Printre temerarii nominalizați se numără și membrii Expediției Viva Credit Pumori – Romeo Popa, Zsolt Torok și Teofil Vlad – menționați pentru traseul „Călătoria Micului Prinț”.
Cei trei au urcat, în toamna anului trecut, pe vârful Pumori, 7161m (Nepal), pe o rută nouă. „Deşi inițial Pumori suna bine urcat şi pe ruta normală, care nu este deloc uşoară, ințiativa de a încerca o premieră a venit la momentul potrivit. Aşa cum în 2013, pe Nanga Parbat, am ales versantul mai greu şi a fost lozul câştigator, se pare că şi acum aspirațiile înalte ne-au condus acolo sus. Acum, pe drumul spre Kathmandu, încercând să las în urmă frigul şi să îmi dezgheț degetele, mă gândesc la puterea echipei noastre, la cum ne-am fost alături, la cum Romică şi Zsolt mi-au suportat slăbiciunile în toate aceste zile de foc. Traseul «Les voyages de Petit Prince» va rămâne mereu acolo… nu pe Pumori, ci în sufletele noastre”, spunea, la puțin timp după reușită, alpinistul argeșean Teo Vlad.
I.M.

Teo Vlad, pe lista cu ascensiuni semnificative din 2019

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită