Web Analytics
scris miercuri, 26.10.2016

Vizită de rang înalt la Parohia Catolică din Câmpulung

Împlinirea a două decenii de funcţionare a Şcolii Gimnaziale „Sfântul Iacob” a fost prilejul pentru ca în municipiul muscelean să ajungă una dintre personalităţile Bisericii Romano-Catolice din România, PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolică de Bucureşti. Acesta a participat la manifestările dedicate şcolii păstorită de Parohia „Sfântul Apostol Iacob” din Câmpulung şi s-a întâlnit cu membrii Conferinţei Sf. Iacob, filiala din Câmpulung Muscel a Societăţii Sf. Vincenţiu de Paul. Însoţit de preotul paroh Petru Păuleţ, înaltul prelat a poposit şi la Mânăstirea Ortodoxă „Negru Vodă” şi şi-a încheiat vizita pastorală în ziua de luni. PS Cornel Damian a fost numit episcop auxiliar de Bucureşti de către Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 2003, devenind astfel al doilea lider al Arhidiecezei Romano-Catolică de Bucureşti, după ÎPS arhiepiscop mitropolit Ioan Robu. C.I.B.

Vizită de rang înalt la Parohia Catolică din Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...