Piteșteanul Virgil Ghiță a fost titular în amicalul dintre Georgia și România. Fundașul central a reacționat la finalul meciului și a oferit câteva concluzii după prestația „tricolorilor”.

Virgil Ghiță este unul dintre jucătorii care și-a câștigat dreptul de a fi convocat la echipa națională. În toamna anului trecut, fundașul central reușea un gol magistral la București în poarta Austriei. Titular în meciul cu Georgia, el a ieșit de pe teren în minutul 78, lăsându-i locul în teren lui Deian Sorescu.
La finalul partidei, stopper-ul celor de la Hannover a spus cum a fost să reia colaborarea cu Gică Hagi, alături de care a lucrat în trecut la Viitorul. „M-am bucurat de fotbal azi. Cred că a fost un meci destul de bun, după puține zile de pregătire.
Cred că a trebuit să ne reamintim puțin ce vrea dânsul de la noi, cei care am lucrat atâta timp cu el. Știam în mare parte, dar fiecare am mai jucat și la alte echipe și era nevoie de o recapitulare. Per total, cred că am făcut un meci bun și că este un debut promițător. Știm ce vrea de la noi, știm cât de exigent este, dar suntem maturi și vrem să facem performanțe. Ne-a spus că a fost un meci bun, că este mulțumit, dar că este nevoie să mai lucrăm. Noi mai avem nevoie de timp, dar amicalele ne prind bine”, a spus inițial Virgil Ghiță.
Chestionat despre obiectivul echipei naționale, Virgil Ghiță nu a ezitat să spună că toți își doresc o calificare la un turneu final și că atât el, cât și colegii săi, se vor plia de acum pe ceea ce le este cerut de Gică Hagi. „Obiectivul este să ducem naționala la un turneu final. Când a venit un antrenor nou, s-a luat totul de la capăt.
Am plecat de la 0, pentru că am jucat diferit cu nea Mircea Lucescu, cu Edi Iordănescu… Trebuie să jucăm ce ne cere dânsul acum”, a mai spus fundașul central, potrivit digisport.ro.
Citește și: Ianis Hagi, după ce tatăl său i-a dat banderola la națională: „Simt că sunt capabil”



0 Comentarii