Web Analytics

Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Normal că putem vorbi şi despre play-off…”

de | 19.02.2021 10:34 | Actualitate, Sport

# Cum comentați ultimele rezultate ale FC Argeș?
– Rezultate normale, după modul în care se antrenează echipa, după atitudinea pe care o au jucătorii. În meciul cu Astra am avut o așezare tactică foarte bună în teren, o strategie impecabilă a antrenorului Prepeliță, iar în meciul cu Viitorul, am tot am văzut declarațiile celor de la Viitorul că au controlat jocul. Chiar am discutat cu Andrei Prepeliță o jumătate de oră la telefon și am văzut statistica meciului net superioară a FC Argeș, chiar dacă posesia a fost favorabilă 62 la 38 celor de la Viitorul. Consider că echipa s-a lăsat dominată deliberat, pentru a reuși pe urmă să marcheze un gol. Obiectivul nostru a fost să nu luăm gol și eram ferm convins că până la urmă vom marca, așa cum am marcat și la Botoșani și la Arad, cum am revenit și la Craiova, unde, dacă nu era acea eliminare a lui Drăghici, puteam spera și la trei puncte. Acum să luăm fiecare meci în parte, după care putem să ne gândim și la mai mult.

„Sunt echipe care oferă cu 30-35% mai mult ca noi, dar salariile au o întârziere de 3-4 luni. Noi suntem la zi”

# Apropo de acest lucru. Se poate vorbi despre play-off?
– Normal că putem vorbi și despre play-off, dar deocamdată să luăm fiecare meci în parte și să rămânem modești, pentru că am văzut că foarte mulți își arogă niște merite. Nu. Meritele sunt ale staff-ului tehnic și ale jucătorilor. Nimeni și absolut nimeni în afară de ei nu are merite! Noi am asigurat partea financiară. Suntem singura echipă din Liga I cu salariile plătite la zi. Nu avem datorie față de niciun jucător. Împreună cu primarul Cristi Gentea, am reușit să creăm acest echilibru și jucătorii sunt foarte mulțumiți. Trebuie spus că toți jucătorii își vor reînnoi contractele cu FC Argeș, pentru că proiectul de care vorbim pe viitor este unul sigur și solid, chiar dacă salariile nu sunt la nivelul altor cluburi de Liga I. Sunt echipe care oferă cu 30-35% mai mult decât oferim noi, dar salariile au o întârziere de 3-4 luni. Chiar mulți dintre impresarii jucătorilor care se află sub contract cu noi m-au sunat și pe mine și pe Cristi Gentea și sunt foarte fericiți că jucătorii își încasează la echipa la care joacă salariile zi, ceea ce nu se întâmplă cu alți jucători pe care îi au pe la alte echipe.
# Apropo de prelungirea contractelor, care mai este situația lui Malele?
– Malele are un acord de principiu cu FC Argeș. Împreună cu impresarii, el va semna cu FC Argeș. Să nu se mai intereseze nici Viitorul, nici Steaua, nici Craiova, pentru că el va fi jucătorul lui FC Argeș. Este și va fi jucătorul lui FC Argeș. Toată lumea și-l dorește acum pe Malele, iar noi, când l-am adus, era un jucător fără contract, luat la pachet cu Marachis, un jucător care a fost o deziluzie. Malele se antrena singur cu antrenor personal, dar acum a ajuns o valoare, să zicem așa, datorită faptului că FC Argeș i-a întins o mână. Iar acum trebuie să întindă și el o mână lui FC Argeș și să rămână aici, ceea ce se va și întâmpla. Nu pleacă în altă parte.

„Toți jucătorii alb-violeți își vor prelungi contractele”

# Sunteți mulțumit de noile transferuri?
– Jimmy De Jonghe este un jucător de bandă stângă, un jucător profesionist care, din punct de vedere tactic, poate să joace pe orice post îl pune antrenorul. Eu cred că este în regulă. Dacă ne referim la Maes, acesta este un jucător care cred că nu va face față în campionatul nostru, pentru că nu a făcut față nici în alte campionate. Este o părere personală. El este un jucător care a fost dorit foarte mult de fostul antrenor Moșteanu, dar să sperăm că Andrei Prepeliță, care este un foarte bun psiholog, va reuși să îl pună pe linia de plutire. Pe Teles trebuie să-l vedem cum va fi, dar vom mai avea o surpriză, în curând, destul de bună pentru suporterii noștri. Important este că toți jucătorii alb-violeți își vor prelungi contractele și acesta este și rezultatul muncii noastre și a faptului că la Pitești s-a dovedit seriozitate. Jucătorii au observat că trebuie să vină acolo unde este și seriozitate. Într-adevăr, ne-a trecut glonțul pe la ureche când jucătorii aceștia, pe care îi adusesem în decursul acestui campionat, au văzut că tot schimbăm antrenorii, până am găsit o formulă câștigătoare. A fost destul de greu, credeți-mă! Până am ajuns la Andrei Prepeliță, și trebuie să spunem că acum totul este în regulă, a trecut ceva timp. Din această cauză, nici Maes nu a confirmat, nici acest Mediop, care nu este un jucător rău. Chiar mă uitam pe niște realizări ale lui personale, cât aleargă într-un meci… Să știți că Mediop a făcut un meci foarte bun la Arad, a reușit să provoace eliminarea unui fundaș arădean. Palic este, iarăși, un jucător foarte bun, un profesionist desăvârșit, Maric la fel. Mezza Colli este un jucător important.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Foarte multe echipe şi-l doresc pe Malele. Dar va rămâne jucătorul nostru”

„Le este frică unora ca FC Argeș să intre în play-off și tremură…”

# Așadar, un parcurs excelent în ultima perioadă…
– Dacă cineva spunea că FC Argeș va ajunge să aibă opt meciuri fără înfrângere, cu o linie de mijloc formată din doi jucători under 21 și cu Șerban și Mezza Colli, probabil că toți marii analiști, între ghilimele, ai fotbalului românesc spuneau că Tudose ăla e nebun. Vă aduceți aminte că, după primele trei etape, toată lumea ne dădea retrogradați sigur? Și uitați că acum ne gândim la play-off! De fapt, le este teamă că intră Argeșul în play-off și luăm locul altcuiva. Le este frică unora ca FC Argeș să intre în play-off și unii chiar tremură că o să luăm locul cuiva.

„Antrenor principal de la bun început şi răspunzător pentru rezultatele echipei a fost şi este Andrei Prepeliţă”

# Este liniște la nivelul conducerii?
– La Pitești nu sunt două tabere. Este o singură tabără, tabăra numită FC Argeș. Nu este tabăra pro Prepeliță, condusă de Gentea și Tudose, versus tabăra Mihăiță Ianovschi, Jean Vlădoiu și Bogdan Stoica. FC Argeș este un club profesionist de fotbal pe acțiuni, finanțat în mare parte de Primăria Pitești și care îi are ca sponsori pe Getica 95 și Viorel Tudose. Normal că primarul Gentea și cu Viorel Tudose au un cuvânt de spus acolo. Ceilalți doar execută, sunt angajați ai clubului. Nu putem să spunem că cineva care ia decizii, Gentea și Tudose, de o parte, versus alții, Jean Vlădoiu și Bogdan Stoica, pe de altă parte, se împart în tabere. Nu e adevărat! Am discutat și cu Cristi Gentea și am ajuns la concluzia că nu se pune problema să fie două tabere. Antrenor principal de la bun început și răspunzător pentru rezultatele echipei a fost și este Andrei Prepeliță, iar antrenorul cu licență Pro, pentru că Andrei Prepeliță nu are licență Pro, este Mihăiță Ianovschi. Pe această cale, vreau să spun că respect familia Ianovschi pentru tot ce a făcut pentru fotbalul piteștean și va face în continuare alături de noi în această formulă. Chiar dacă unii încearcă să dezbine, le transmit că totul este în regulă la FC Argeș. Că mai discutăm în contradictoriu pentru un jucător sau pentru un mod de a face o deplasare, asta este o altă problemă…

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii