Web Analytics

articol scris vineri, 18 august 2023

Viorel Tudose: „Am adus ce atacanţi a vrut dl Pelici şi, iată, nu au marcat”

FC Argeș a dezamăgit în primele două etape, asta e clar! Am obținut același scor, 0-0 cu Pandurii și CS Mioveni. Primul în deplasare, ultimul acasă. Ca de obicei, l-am sunat pe Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș, pe care l-am rugat să comenteze și să ne explice ce se întâmplă, de fapt. Iar sponsorul a avut câteva teorii interesante care sigur vor suscita audiență și comentarii de rigoare.

„Nu avem meteahnă de învingători”

„Am adus ce atacanți a vrut dl Pelici și iată că nu au marcat în două meciuri. Nu știu ce am putea face noi! Am făcut tot ce a depins de noi… Avem 180 de minute în care noi nu am marcat. Asta este meteahna Argeșului. Probabil că nu avem meteahnă de învingători, trebuie să găsim o soluție să devenim învingători, să avem încredere în noi. Meteahna aceasta de a fi slabi, să nu ai încredere în tine… Chiar dacă primești gol, dar trebuie să și dai gol. Ai două meciuri fără gol… Nu atacăm, nu ne ducem peste ei”, spune Viorel Tudose.

„Văd că eu tot sper și nu se întâmplă nimic”

Ce-i de făcut? Ne spune tot sponsorul principal: ”Ca să câștig, trebuie să atac. Aceasta este concepția marilor echipe, ca și concepția unui imperiu. De ce imperiile sunt puternice? Pentru că ele atacă întotdeauna. Țările mici au o vorbă: își apără sărăcia, nevoile și neamul. Noi ce mai apărăm la Pitești? Suntem în Liga a doua, trebuie să atacăm, să promovăm. FC Argeș, iată, că nu a bătut nici la Pandurii, nici cu Mioveni, dar sper să bată la Tunari. Văd că eu tot sper, sper și nu se întâmplă nimic. O să vorbesc cu Alex Pelici să vedem care sunt problemele, o să vorbesc din nou cu jucătorii. Eu am vorbit cu jucătorii în cantonamentul din vară și mi-au spus că o să fie bine, dar uite că nu este bine. Situația nu este ok, nu prin prisma rezultatului, ci a jocului”.

Citește și FC Argeș – CS Mioveni 0-0, în ultimul meci al etapei a doua din Liga 2

„Trecem și peste asta și vom promova”

La final, Viorel Tudose a tras și o concluzie după remiza albă de la Mioveni: „Sincer vă spun că nu mă așteptam ca în meciul cu Mioveni să nu câștigăm. Dar promovarea rămâne obiectivul primordial al clubului. Trebuie schimbată mentalitatea, trebuie să avem profesioniști în toate sectoarele de activitate la FC Argeș. Trebuie să imprimăm o anumită atitudine, un anumit mod de exprimare, un mod vulcanic, în forță. Eu nu sunt genul de om care să stau și să aștept, eu sunt genul de om care risc în permanență. Dacă vreau să promovez de ce să mă tem de echipe precum Pandurii sau Mioveni? Nu se poate să jucăm la 0-0. FC Argeș trebuie să devină un nume, FC Argeș trebuie să-și facă propria echipă, iar tu, antrenor, antrenezi ce îți dau eu. Dacă vrei, dacă nu, asta este. Exact ce și-a dorit Alex Pelici, aia am făcut… Trecem și peste asta și vom promova, suntem obligați să promovăm, suntem condamnați să promovăm”.

Citește și Viorel Tudose: „Sunt jucători la alte echipe care îşi dau viaţa pe teren, iar ai noştri, numai vedete”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Schimbare fără precedent în zona euro: bancnote cu design nou și tehnologii anti-falsificare. O bancnotă dispare definitiv

Moneda unică europeană se pregătește pentru cea mai amplă transformare de la introducerea sa. Banca Centrală Europeană lucrează la o […] Citește!

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

ANSVSA a descins în benzinării! Amenzi de peste 218.000 de lei și două unități închise după controale

Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au continuat seria verificărilor în benzinăriile din România care comercializează […] Citește!

Trump întoarce foaia în războiul cu Iranul: renunță la taxa de 20% pentru navele din Ormuz, dar războiul continuă

Președintele american Donald Trump și-a schimbat radical poziția în privința taxei anunțate pentru navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. După […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!