Marți, 19 august, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculose au continuat cercetările într-un dosar de poluare, depistând în flagrant delict un bărbat de 44 de ani, din Poiana Lacului, care comercializa carne de vită obținută în urma sacrificării ilegale, carnea fiind oferită spre vânzare unui agent economic din Mioveni.

Citește și: Argeș. Bărbat prins conducând fără drept, dar și băut. Ce i-a făcut Poliția
La momentul depistării cel în cauză deținea, în vederea comercializării, cantitatea de 256 kg de carne de vită – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș. Iar asupra celui în cauză a fost găsită suma de peste 11.000 de lei – potrivit unui comunicat al Biroului de presă al IPJ Argeș.
În continuare, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție la locuința bărbatului, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Acolo au fost descoperite amenajări și ustensile specifice sacrificării de animale de dimensiuni mari, precum și resturi de animale, fiind ridicate mai multe mijloace de probă.
Totodată, la activitate au participat și reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, D.S.P. Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, împreună cu care au fost efectuate verificări și în proximitatea locuinței celui în cauză, stabilindu-se că de la locul amenajat pentru sacrificare erau deversate pe sol ape uzate, sânge și alte deșeuri animaliere.
Față de cantitatea de carne oferită spre vânzare cu ocazia depistării în flagrant, de 256 kg carne tip carcasă de vită, a fost dispusă, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, punerea sub sechestru și dirijarea acesteia către o unitate autorizată pentru neutralizare (incinerare).
De asemenea, suma de peste 11.000 de lei găsită asupra bărbatului a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu o amendă de 3.000 de lei , pentru transportul neautorizat de produse din carne fără documente, respectiv cu o amendă de 40.000 de lei , ca urmare a constatării de la adresă, privind sacrificarea de animale în alte locuri decât cele autorizate sanitar-veterinar, conform H.G. 984/2005 – mai arată sursa citată.
Totodată, operatorul economic a fost sancționat contravențional, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu o amendă de 12.000 de lei, ca urmare a primirii de produse alimentare fără trasabilitate.
De asemenea, în urma celor constatate la locuința celui în cauză, reprezentanții D.S.P. Argeș și ai Găzii de Mediu Argeș au dispus desființarea scurgerii de la amenajarea unde cel în cauză sacrifica animale, curățarea zonei unde au fost descoperite resturi animale, precum și o serie de măsuri obligatorii cu privire la gestionarea deșeurilor, urmând ca la împlinirea termenelor, reprezentanții să revină în control.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor ce se impun.
Dosarul vizează evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață sau subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industria sau fondul piscicol , conform art.92 alin.1 din Legea nr.107/1996 – legea apelor, respectiv aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor , conform art.66 alin.1 lit.h din O.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor.



0 Comentarii