Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.654.963 de dolari, marţi, după abandonul letonei Jelena Ostapenko, la scorul de 6-0, 2-1.
Cîrstea (35 ani, 58 WTA) a fost declarată învingătoare după numai 42 de minute de joc, în care a cedat un singur ghem. Ostapenko (28 ani, 25 WTA) avea 4-1 în meciurile directe cu Cîrstea, singura victorie a româncei datând din 2023, în turul al doilea la Wimbledon, cu 4-6, 7-6 (8/6), 6-4.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 23.450 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, care a produs o surpriză prin victoria în faţa americancei Emma Navarro, cap de serie numărul 14, cu 6-2, 2-6, 6-3. Cîrstea şi Zhang (36 ani, 142 WTA) sunt la egalitate în meciurile directe, 2-2, dar chinezoaica s-a impus în ultimele două confruntări, disputate în 2022, la Miami şi Birmingham.
Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca McCartney Kessler, cu 6-7 (6/8), 6-0, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.654.963 de dolari. Cristian (27 ani, 48 WTA) s-a impus după două ore şi 33 de minute. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în primul tur al calificărilor la Madrid, iar atunci Cristian a învins cu 7-6 (7/4), 6-4.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 23.450 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina, a opta favorită.
Citește și: Sabrina Maneca-Voinea s-a impus în trei finale pe aparate la Campionatele Naționale
0 Comentarii