Web Analytics

Vicele Ionică susține că transportul public în Pitești nu este cel mai scump din ţară

de | 19.11.2014 14:50 | Actualitate

#Prețul biletelor în Pitești este totuşi peste media națională, dar cu toate acestea, el va crește în continuare

În condiţiile în care DNA cercetează modul în care a fost încheiat contractul de asociere dintre Publitrans şi firmele private CNCD şi Girexim, viceprimarul Piteștiului Cornel Ionică a făcut mai multe  precizări la conferința săptămânală a primăriei cu privire la situația transportului în comun din municipiu. Cum CNCD adresase o solicitare către autorităţi pentru a lămuri problema prejudiciului subvenţiei plătit de la bugetul local către companie, DNA-ul a pus sechestru pe  jumătate din autobuzele CNCD (40 la număr), iar apoi le-a pus în custodia Publitransului, cu drept de folosinţă, pentru ca transportul să nu fie perturbat. Vicele Ionică a precizat că Publitransul se ocupă cu toate cheltuielile în ceea ce privește funcționarea acestor autobuze. De asemenea, viceprimarul a susținut faptul că nu sunt probleme în contractul cu BERD privind achiziționarea celor 70 de autobuze noi, dar că pentru obținerea fondului de garanție constituit de Publitrans, va fi mărit tariful la bilete în municipiu. Chiar dacă vicele a venit cu un document în care se arăta faptul că Piteștiul nu are cel mai scump tarif la bilete din județele din țară, prețul biletelor din Pitești tot depășește media din țară a acestora de 1,6 lei. Reamintim faptul că la Pitești un bilet de călătorie costă 1,8 lei, iar probabil începând cu anul viitor acesta va fi 2 lei.„Acum Publitransul are obligația să asigure cheltuielile materiale privind funcționarea lor și gestionarea transportului. Procurorii au pozat și anvelopele mașină cu mașină, serie, documente de predare, ele aflându-se în custodia Publitransului cu drept de folosință. Între timp facem demersuri la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ca să cumpărăm, cu împrumut garantat de Primărie, autobuze pentru Publitrans. Nu cred că vor fi probleme cu achiziționarea celor 70 de autobuze pe care le avem în vedere pentru dotarea parcului auto propriu. Trebuie îndeplinite o serie întreagă de proceduri. Una dintre ele este constituirea Fondului ESCROW care presupune fondul de garanție constituit de Publitrans. Autobuzele ar veni anul viitor, dar trebuie să avem în vedere faptul că aproape impun un lucru, în sensul că vom mări tariful la bilete pentru constituirea acestui fond”, a precizat viceprimarul Cornel Ionică.
Alex Vlaicu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii