Web Analytics
scris miercuri, 03.02.2016

Vicele CJ Dorin Mărăşoiu: „Sper ca la sfârşitul lunii februarie să se stabilească varianta de traseu a autostrăzii Piteşti-Sibiu”

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Mărăşoiu a vorbit în cadrul conferinţei săptămânale de presă a instituţiei despre stadiul în care se află proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu. Mărăşoiu a declarat că discutat cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi şi aceştia i-au dat asigurări că până la sfârşitul lunii februarie se va stabili varianta de traseu a autostrăzii. „Apar tot felul de puncte de vedere, unele avizate, unele din dorinţa de a urgenta construirea acestui segment de autostradă. Am luat legătura cu conducerea CNADNR şi le-am solicitat să îmi prezinte periodic situaţia fazelor de lucru pe acest segment de autostradă. Sperăm, din ce ne-au spus dânşii, ca la sfârşitul lunii februarie să se stabilească varianta de traseu adoptată şi am convenit ca, după ce se va stabili varianta de traseu, să vină şi dânşii în Argeş, să avem o conferinţă de presă şi să discutăm despre paşii care urmează în continuare, după adoptarea variantei de traseu. Discuţiile cu rezilierea contractului cu firma care asigură refacerea studiului de fezabilitate nu se confirmă. Firma îşi desfăşoară activitatea în continuare. Mai au de transmis câteva clarificări către reprezentantul Uniunii Europene în România. Din 2008 până în 2012 nu s-a comentat nimic despre această autostradă şi acum toţi sunt nerăbdători. Este o problemă cu procedurile care se desfăşoară. Sunt destul de dificile şi de greoaie. Eu cred că această autostradă va începe să se construiască, sper în 2017. Trebuie să avem răbdare. Eu le-am spus celor de la CNADR că ar fi bine să vină periodic şi să dea lămuriri, pentru că apar foarte multe informaţii, unele nefondate, unele habarnistice, să zic aşa”, a mai declarat Doin Mărăşoiu.

Vicele CJ Dorin Mărăşoiu: „Sper ca la sfârşitul lunii februarie să se stabilească varianta de traseu a autostrăzii Piteşti-Sibiu”

I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii