# Primăria Piteşti se face preş în faţa unui dezvoltator imobiliar: i-a închiriat o parcare pentru organizarea de şantier
Se amplifică tensiunile în zona centrală a Piteștiului, lângă Centrul de afaceri deținut de omul de afaceri Gheorghe Badea, acolo unde se ridică un bloc cu 10 etaje al dezvoltatorului imobiliar SC Titidan SRL și construit de SC Energomontaj Grup SRL. Printr-o concesie neobișnuită, pentru construcția blocului, Primăria Pitești i-a închiriat beneficiarului pentru organizarea de șantier aproape 400 de metri pătrați din domeniul public. Un spațiu pe care bătrânii care locuiesc în vechiul bloc 56 din imediata vecinătate a șantierului își parcau cele opt mașini proprietate personală. Oamenii, care reclamă inclusiv încălcări ale legislaţiei în domeniul construcţiilor, au cerut socoteală Primăriei Pitești, nu doar în legătură cu „acapararea” parcării, ci şi cu condiţiile în care aceasta a fost închiriată dezvoltatorului imobiliar. De exemplu, locatarii susţin că nimeni nu le-a cerut vreodată acordul sau măcar un punct de vedere vizavi de construcția noii clădirii care le umbrește lor locuințele.
Deşi nu cea mai mare, prima şi cea mai vizibilă dintre problemele cu care se confruntă bătrâneii care locuiesc în blocul 56, dar şi ceilalţi proprietari care au case în zonă este disconfortul creat de şantierul propriu-zis, aflat la nici doi metri de ferestrele lor, deranj pe care vor trebui să-l suporte pe parcursul a doi ani, cât va dura lucrarea. După articolul apărut miercurea trecută în Jurnal de Argeș, constructorul și beneficiarul lucrării au montat un panou metalic, înalt de doar doi metri, între șantier și blocul 56. O soluție inutilă și ineficientă din punctul de vederea al bătrânilor care locuiesc în zonă. „Au pus gard degeaba. Ce e aici, praf și gălăgie, Doamne, Doamne!”, spune Stela Dumitrescu, o bătrânică bolnavă, a cărei fereastră dă chiar spre șantier.
Locatară: „Ce-a zis el?! Îi prostim pe proști!”
Şi vecinii săi consideră că improvizaţia a fost făcută doar ca să le închidă gura, la fel ca şi promisiunile lansate în scris de dezvoltatorul imobiliar, care se obligă că la finalizarea lucrărilor de construire a mastodontului (două niveluri de subsol, parter şi 10 etaje), care le va umbri definitiv blocul, va amenaja pentru ei un „parc verde” și le va izola termic blocul în care bătrânii locuiesc (o clădire cu un singur etaj).
„A venit vicele aici. Ce-a zis el?! Îi prostim pe proști! Ne-a spus că ne face, că ne drege, că ne izolează blocul pe dinafară. Adică ce, noi n-avem bani să ne izolăm termic blocul? (…) Ne iau, în schimb, parcarea și or să facă drum pe lângă gardul domnului Coșleacără, până în spate, unde e grădinița. Iar acolo nu e loc deloc pentru parcare. (…) Ne-a spus că au aprobare, au tot. Dacă ei sunt toți mână în mână, ce să mai facem noi?! Noi suntem prea mici! Degeaba a chemat vecina Poliţia Locală. A venit, a văzut și a plecat”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, doamna Mihalache, o altă locatară a vechiului bloc de pe strada Brătianu, construit în 1956.
„N-a venit nimeni să întrebe: «Bă, proștilor, ce aveți în spatele blocului?»”
Cea mai mare dintre supărările locatarilor este însă faptul că pe durata următorilor doi ani nu-și vor mai putea parca mașinile pe terenul – domeniu public – din fața blocului, folosit de zeci de ani ca parcare. Ba, mai mult, spun ei, autoritățile locale ar fi încercat să-i intimideze, acuzându-i de uzufruct ilegal pentru suprafața din spatele blocului, pe care oamenii și-au amenajat o mică grădiniță, cu pomi și zarzavaturi.
„În tot orașul ăsta, în fiecare cartier, la fiecare bloc, e un spațiu verde. Că și-au pus oamenii un trandafir, o roșie, o ceapă verde, nu e o ilegalitate. Ani de zile, vreme de zeci de ani, cei de la Primărie nici n-au știut de terenul ăsta… N-a venit nimeni să întrebe: Bă, proștilor, ce aveți în spatele blocului?” , mai spune aceiași locatară.
Mai mulţi dintre vecinii ei au solicitat Primăriei Piteşti şi constructorului socoteală pentru terenul pe care li s-a spus că nu-l mai pot folosi ca parcare, întrucât constructorul care ridică blocul de zece etaje din imediata lor apropiere își va instala pe el macaraua, WC-urile şi barăcile aferente şantierului.
„Ei spun că au luat toate aprobările. Au venit cu o hârtie ștampilată la noi Așa și eu pot să vin cu o hârtie, de unde să știu că e reală, legală sau nu?”, mai spune locatara.
De altfel, cei care locuiesc în zonă spun că, pe lângă faptul că nimeni nu le-a cerut niciodată vreun acord, măcar formal, pentru realizarea unei construcţii de asemenea anvergură în imediata lor vecinătate, s-au trezit pur şi simplu cu o înştiinţare needificatoare în acest sens, care-i face să-și pună o serie de întrebări.
Puşi în faţa faptului împlinit
Documentul prin care reprezentantul dezvoltatorului imobiliar îi informa pe locatari că Primăria Piteşti i-a închiriat suprafaţa de 385 mp din faţa blocului, teren pe care oamenii îşi parcau maşinile, şi le aducea la cunoştinţă că acest lucru nu va mai putea fi posibil pe durata de executare a lucrărilor (2 ani), a fost însoţit de un alt document, care poartă ştampila Serviciului de Urbanism şi Autorităţii de Construire din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti.
Iată ce scrie în document: „Vă transmitem alăturat cererea nr 8884/21.02.2018 formulată de domnul Frâncu Florin, în calitate de reprezentant al SC Titidan SRL prin care solicită închirierea temporată pentru organizare de şantier a unei suprafeţe de teren, din domeniul public, de 385 mp, situată în vecinătatea proprietăţii sale din Piteşti, b-dul I.C. Brătianu nr. 34, aşa cum rezultă din planul de situaţie anexat. Facem precizarea că solicitatea petentului a fost analizată de către comisia de urbanism a Primăriei Pitești, care și-a exprimat acordul ocupării temporare a terenului solicitat, în condiții legale și cu respectarea strictă a angajamentelor menționate”.
Ileana Coșleacără: „E politica banului, a pumnului, a forței”
Altfel spus, cu sau fără voia lor, decizia e luată. „Obosești să te lupți cu morile de vânt. Aici sunt niște lucruri absolut aiurea. Vor să facă parcare în zona asta, deși noi avem drept de servitute. Aici, în grădinița asta cu pomi, pe care noi am tot îngrijit-o, că era în mare mizerie, vor să pună materialele, vor să pună o macara. Normal că ne îngrijorează asta. Cu ei, aici, cred că va fi foarte rău. Am auzit că au vrut să cumpere tot blocul ca să-l demoleze și să-i mute pe locatari undeva în Craiovei, într-un alt bloc. Vă dați seama că ei n-au vrut. Sunt niște oameni bătrâni, care de ceva vreme sunt într-un scandal continuu cu ei (n.red. cu Primăria și dezvoltatorul). Revolta e foarte mare. Și nemulțumirea, la fel. E acel sentiment de neputință, pentru că nimeni nu ia în seamă ceea ce spui. E politica banului, a pumnului, a forței. Păcat, păcat!”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, cunoscuta femeie de afaceri Ileana Coșleacără, care, la rândul ei, locuieşte la câţiva metri de şantierul viitorului bloc cu zece etaje.
Ce spun oficialii Primăriei Piteşti
Pe 15 iunie 2018, Jurnal de Argeş a solicitat, în scris, un punct de vedere administraţiei publice locale cu privie la aceste aspecte, dar şi în legătură cu suspiciunile locatarilor referitoare la eventuale artificii nu tocmai ortodoxe care ar fi dus încă din 2012 la adaptarea PUZ-ul și PUD-ul la solicitările unor dezvoltatori privind ridicarea unor clădiri gigant (Centrul de afaceri Forum, finalizat acum cinci ani, şi actualul bloc aflat în construcţie) într-o zonă în care regimul de înălţime era, atunci, de cel mult 3 etaje.
Pentru că Primăria Piteşti nu a dat curs solicitării noastre, Jurnal de Argeş a reiterat apelul. Contactat telefonic, viceprimarul Sorin Apostoliceanu a răspuns:
„Toate actele au trecut prin Consiliul Local, e un PUZ de zonă centrală. Cum e făcut şi Forumul, e făcut şi ăsta! A trecut prin toate comisiile. A fost şi control de la Inspectoratul de Stat în Construcții, a fost tot. Bineînţeles că respecă şi PUZ-ul și PUD-ul. Absolut tot, am avut şi control de la ISC. O să rog arhitectul să vă facă şi răspuns oficial… Acum şi noi încercăm să găsim soluţii pentru toată lumea, să împăcăm şi locatarii, şi pe cei care construiesc aici, care au închiriat un teren de la SPEP, cum au închiriat toţi care au făcut blocuri în oraşul ăsta, pentru că n-au unde să pună macaraua, în stradă. Nu e parcarea oamenilor, e domeniu public acolo, inclusiv unde ei şi-au pus zarzavaturi şi şi-au făcut tot felul de chestii… Au făcut inclusiv terasă şi au închis-o. Totul e domeniu public acolo! E dreptul fiecăruia să conteste orice, cum e şi dreptul celor de acolo să facă blocul. Cum plăteşte toată lumea care închiriază teren pentru acest lucru, au plătit şi ei. Nu ştiu să vă spun suma, dar este o anumită sumă pe metrul pătrat, cum este pentru toată lumea. Este hotărâre de Consiliu Local… Şi cei care construiesc în Craiovei au închiriat la fel… Unul are nevoie să vândă îngheţată pe domeniul public şi plăteşte atât, ăsta are nevoie să construiască un bloc! Oamenii au dreptul să reclame, să verifice, să întrebe. Legea trebuie să primeze, nu ce ne convine şi ce nu ne convine”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Sorin Apostoliceanu.
„De ce n-au venit până acum să închirieze loc de parcare?”
Sorin Apostoliceanu spune că și locatarii ar fi putut să închirieze terenul. „Eu am fost acolo să încercăm să rezolvăm problema, să le găsim locuri de parcare până când oamenii ăştia termină construcţia. De ce n-au venit până acum să închirize loc de parcare, să zică plătesc şi eu 140 de lei şi-l închiriez un an pentru parcare. Nu, totul a fost gratis pentru ei, n-a venit nimeni, nu i-a refuzat nimeni. S-au trezit acum! Dacă cel care construieşte blocul are toate actele în regulă, trebuie să găsim o soluţie să fie toată lumea împăcată. E pe pământul lui. E dreptul lui să construiască dacă îndeplineşte toate cerinţele legale, dacă a făcut cerere să-i dăm domeniul public şi există în legislaţie o asemenea posibilitate, de ce să nu i-l închiriem? Lui să-i zic: «Nu-ţi dau teren să-ţi pui macaraua», dacă celui din Craiovei i-am dat? O să mă întrebe: «Dar de ce nu-mi dai»? Ce să-i spun? Că trebuie să-şi pună oamenii rufele la uscat? Nu mă dă apoi în judecată?”, mai spune viceprimarul Apostoliceanu.
Ce spune Sorin Apostoliceanu despre acuzaţiile de intimidare
Edilul neagă că i-ar fi ameninţat pe locatari referitor la uzufructul creat prin amenajarea grădiniţei din spatele blocului şi utilizarea terenului din faţă, ca parcare.
„Eu nu m-am dus acolo să-i ameninţ. M-am dus să văd ce probleme au… Am cerut, de exemplu, să se monteze un panou mai mare, să nu mai intre praful. Nu i-am ameninţat, deşi nici n-ai voie să pui grădină pe domeniul public… Ce-ar mai fi ca în faţa blocului să se apuce fiecare să-şi pună ceapă? Sau altceva. Ce declară ei e altă problemă… Ei îşi întind şi rufele în parcarea asta, de care zic că e a lor. Ştiţi bine că e o hotărâre de consiliu local care interzice acest lucru. Nici la geam n-ai voie să faci asta. Asta nu înseamnă că ne-am dus să le dăm amendă sau, dacă eu le spun că e o neregulă, îi ameninţ cu ceva?! Le-am spus că s-au folosit de pământul ăla ani de zile. Eu le-am propus să le facem parcare în spate”.
Vicele Apostoliceanu: „Asta înseamnă să fim mai catolici decât Papa”
Locatarii însă spun că realizarea unei parcări în spatele blocului, pe un teren extrem de îngust și unde oamenii și-au amenajat o mică grădină, încalcă ordinul 119/2014, care prevede că amenajarea pentru gararea şi parcarea autovehiculelor populaţiei se efectuează la o distanţă de cel puțin 5 m faţă de ferestrele camerelor de locuit.
„Eu am înţeles că vor la 5 metri de fereastră! Hai să mergem prin oraş şi să vedem cum s-au construit parcările, lângă scara blocului! Asta înseamnă să fim mai catolici decât Papa. Am înţeles, nu le facem nimic, îi lăsăm în pace… Căutăm altă soluţie, să se înţeleagă constructorul cu ei, să le ducă maşinile în parcarea privată, nu ştiu… Noi nu suntem autorităţi doar pentru locatarii de acolo. Şi oamenii ăia de la firmă sunt tot oameni care locuiesc în Piteşti. De la ei primim impozite… Acela e un teren viran, pe care nu făceam nimic…”
Întrebat dacă s-a pus problema mutării locatarilor din blocul 56 într-un alt cartier, Sorin Apostoliceanu a precizat: „Nu e adevărat că oamenilor li s-a propus să se mute în Craiovei ca să se demoleze blocul. Asta n-am auzit-o în viaţa mea!”
„Nu ştiu ce să vă spun, că nu eram aici”
„Cât despre afirmațiile pe care unul dintre locatarii din zonă le face la adresa autorităților locale, pe care le acuză de modificarea cu dedicație, încă de la construirea Centrului de Afaceri (finalizat în 2012) a PUG-ului şi a PUZ-ului într-o zonă care acum câțiva ani era considerată zonă protejată istoric şi avea regim special în ceea ce priveşte înălţimea, Sorin Apostoliceanu a declarat: „Nu ştiu să vă răspund la asta, eu nu cred aşa ceva, nu eram eu în primărie la acea dată. Centrul de Afaceri e făcut acum cinci ani. Nu ştiu să vă spun… Dar acolo este PUZ-ul de zonă centrală, de la str. Dumbravei, până pe Calea Bascov. Nu cred că e ceva în neregulă, chiar nu ştiu ce să vă spun. Clădirea aia s-a construit, e verificată, e pe fonduri europene. Nu-şi permitea nimeni să se ducă la minister, pentru fonduri europene, cu acte aiurea. Dar nu ştiu ce să vă spun, că nu eram aici”, a încheiat Sorin Apostoliceanu.
0 Comentarii