Web Analytics
scris joi, 14.09.2023

Verdict de primă instanţă în cazul permiselor auto pentru analfabeţi

În urmă cu doi ani, polițiștii argeșeni efectuau percheziții în Argeș și Maramureș, în vederea destructurării unei grupări specializate în falsificarea de permise auto, aparent emise în Cehia. Cercetările evidențiaseră faptul că, din cursul anului 2018 și până în 2021, mai multe persoane din judeţul Maramureş, cu complicitatea unor persoane din comuna Berevoeşti, judeţul Argeş, ar fi contrafăcut, respectiv intermediat obţinerea de permise de conducere falsificate, aparent emise de autorităţile din Cehia.

Verdict de primă instanţă în cazul permiselor auto pentru analfabeţi

Cei în cauză ar fi ales potenţialii cumpărători din rândul persoanelor neşcolarizate, cărora le-ar fi învederat că permisele de conducere ar fi autentice şi că nu vor întâmpina probleme din partea autorităţilor, în situaţia în care vor fi verificate. Iar în acest caz au fost trimise în judecată trei persoane, două din Giulești, Maramureș, și una din Berevoești, Argeș, sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat.

În primă instanță, sentința a fost dată luna trecută de Tribunalul Argeș. Iar cei trei au fost achitați! Au scăpat, însă, doar de pedeapsa pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, fiind condamnați pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Practic, cei trei și-au primit sancțiunile ca un fel de complici, nu ca autori ai faptelor principale pentru care s-a efectuat ancheta penală. Fiecare a primit câte doi ani de închisoare, iar executarea a fost suspendată pe termen de patru ani. Cu precizare că în cazul unuia dintre acuzații maramureșeni mai era activă o condamnare de un an. Cei trei trebuie să execute și muncă în folosul comunităților, maramureșenii la Giulești, argeșeanul, la Berevoești. Și s-a mai dispus desființarea a nouă permise de conducere falsificate.
Hotărârea fiind dată în primă instanță, urmează apelul. Iar cei trei condamnați au atacat deja sentința.
C.I.B.

Citește și Povestea ultimului dascăl de ţară

Citește și Educatoarea Conea o ameninţa pe o minoră de la CTF Găvana că „o va bate de-i va sări sângele pe tavan”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită