Web Analytics

articol scris joi, 28 august 2025

Vasile Stan, cel mai bun prieten al lui Dan Ariciu: „Simt o mare durere de când mi-a dat vestea Mihai Ianovschi. S-a dus și Manga…”

FC Argeș a mai pierdut un mare campion. Daniel Ariciu, considerat primul portar-libero al României, a încetat din viață, la vârsta de 74 de ani. Debutul pe prima scenă a fotbalului românesc s-a consemnat pe 17 aprilie 1969, în meciul Dinamo Bacău – FC Argeș, încheiat cu victoria gazdelor, 1-0. În anul 1972, a devenit campion național, tot atunci Argeșul câștigând primul titlu din istorie.

La „Trupa din Trivale” a evoluat în 130 de partide, în Divizia A. S-a făcut remarcat prin reflexele sale extraordinare, priza la minge și plasamentul deosebit.

Pentru postul pe care evolua, era considerat un portar scund, dar înzestrat cu o tehnică de atacant. Fiindcă ieșea mult în afara careului și uneori dribla, a fost privit ca un adevărat libero.

Vestea morții sale i-a întristat pe foștii colegi. Cel mai bun prieten al lui Dan Ariciu a fost Vasile Stan, fostul mare portar al lui FC Argeș. Cei doi au fost colegi de echipă, au evoluat pe același post mulți ani, dar niciodată nu a existat o rivalitate între ei, ci o mare, foarte mare și sinceră prietenie, după cum însuși Vasile Stan ne-a mărturisit.

„Mihai Ianovschi m-a anunțat, m-a lăsat fără cuvinte vestea morții lui Ariciu. Simt o mare durere în piept, am fost cel mai bun prieten al lui, a fost un om special și foarte carismatic. Mie îmi zicea Silică, iar eu îi spuneam Manga, pentru că semăna cu fostul mare portar brazilian ce avea porecla aceasta.

Am multe amintiri cu Ariciu, am jucat pe același post, dar niciodată nu ne-am considerat rivali. Mergeam peste tot împreună.

Îmi amintesc că eram burlaci și ne-am decis, într-o zi, după ce mi-am luat eu mașină, un Renault Gordini, să mergem la Poiana Brașov. Eram tineri, frumoși și necăsătoriți, pe deasupra...

Doamne, nu-mi vine să cred! Nu l-am auzit să fi suferit de o boală anume, dar știu că fuma mult și îl certam din această cauză.

Am vorbit cu el acum trei săptămâni, când a fost Mihai Ianvschi la Oradea, la el.

Va rămâne în amintirea mea pentru toată viața”, ne-a declarat Vasile Stan, fostul portar al echipei FC Argeș.

Citește și: A murit Daniel Ariciu, fostul portar al lui FC Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete