Web Analytics
scris joi, 01.12.2011

Vărul lui Dobre de la Zeus l-a tamponat pe consilierul judeţean Căţoiu

Vinerea trecută, doi oameni cunoscuţi muscelenilor, din mediul de afaceri şi din cel politic, au ieşit în evidenţă după ce şi-au ciocnit maşinile în centrul Câmpulungului. Coliziunea nu a fost pe măsura spectacolului care a urmat, pentru că unul dintre ei se afla sub „protecţia” lui Bachus, iar celălalt într-o stare de vădită iritare. Ion Dobre (foto), văr cu patronul de la firma Zeus, aflat într-o evidentă stare de ebrietate, se afla la volanul unui Logan, iar consilierul judeţean PDL Puiu Căţoiu se afla la volanul unui bolid 4×4. În zona amintită, stând pe loc pentru a acorda prioritate, bolidul lui Căţoiu a fost lovit de Loganul lui Dobre, care şi-a continuat nestingherit drumul. După impact, Căţoiu a plecat în urmărirea lui Dobre, prinzându-l undeva pe strada Fraţii Goleşti. Circul a continuat, trecătorii auzind cum Dobre, roşu la faţă, trimitea pe toată lumea la plimbare, inclusiv pe poliţişti sub pretextul că nu ştiu cu cine stau de vorbă, în timp ce portocaliul Căţoiu căuta să-şi facă dreptate. Ion Dobre a fost dus de poliţişti la spital pentru recoltare de probe biologice, găsindu-i-se o alcoolemie de 0,71 la mie în aerul expirat. „Am băut şi eu oleacă. Eu am venit frumos şi el m-a izbit. Dacă m-a văzut băut … eu sunt vinovat! Am o firmă de construcţii! Ştiţi cine sunt? Lucrez la Zeus, facem o grămadă de lucruri bune, pe acolo, prin uzină (n.red. la Dacia). Celălalt şofer a avut tupeu nu glumă. Eu am stat la masă cu Văcăroiu, cu Iliescu, cu Parchetul de aici din Câmpulung, cu Anghelescu. Nici nu vă spun cine sunt!”,a declarat ameţit Ion Dobre pe holul spitalului.  În replică, Puiu Căţoiu a spus că el nu e vinovat, şi mai mult decât atât, Dobre a fugit de la locul accidentului şi mai era şi băut. (Cheia Franceză)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită