Web Analytics
scris joi, 24.04.2014

Vânătoarea lui Octombrie roşu

Circulă în aceste zile pe net un material cu titlul de mai sus ce parafrazează un film american de succes cu Sean Connery în rolul unui comandant sovietic de  submarin care alege să dezerteze. Similitudinea cu această peliculă e legată mai mult de lună și de anotimp, decât de personaj și de intrigă. Și asta pentru că în toamna aceasta vor avea loc alegeri prezidențiale și scenariile au devenit ocupațiunea principală a românului, vorba lui Moromete. Nu puține voci, în special din rândul politicienilor, susțin că va fi în primul rând o bătălie între dosare penale, și nu de candidat, cum s-ar aștepta toată lumea. Și că va urma o confruntare în care Parchetele vor avea rol de arbitru în încleștarea pe viață și pe moarte dintre tabăra lui Victor Ponta și cea a lui Traian Băsescu. Asta susțin politicienii, care, sigur, pot fi și foarte subiectivi, mai ales că fiecare știe ce schelete are în dulap. Dar asta susțin și unii analiști, și îl dau exemplu pe sociologul Alin Teodorescu, altfel un profesionist și un om cerebral, care a spus într-o emisiune de luni, de la Antena 3, următoarele trei lucruri foarte importante:
– că PSD și PNL se vor sparge până la alegerile parlamentare din 2020, după modelul PDL
– că generația tânără nu mai acceptă mizeriile actualei clase politice
– că o parte dintre liderii partidelor vor lua calea DNA-ului și vor sfârși în pușcărie.
Pe fond, teoria lui Alin Teodorescu confirmă iminența primenirii forțate a clasei politice din România. Că această deratizare se va face cu dosare sau cu ajutorul generației tinere, care va bascula pur și simplu o clasă politică anchilozată și cu credibilitate aproape de zero, vom vedea. Cert e că ceva se va schimba din temelii și nimic nu va mai fi ca înainte. Iar intuiția îmi spune că România va intra într-un proces accelerat gen „mani pulite”, prin care a trecut Italia în anii optzeci-nouăzeci. În urma unui astfel de proces social, în care justiția a avut un rol determinant, clasa politică italiană a fost rașchetată de personaje corupte, dovadă că lideri celebri în epocă au fost condamnați sau scoși pe tușă. La fel cum s-a procedat în cazul Italiei, probabil că există deja un protocol între SUA și autoritățile de la noi, pentru eradicarea corupției ca fenomen de stat în România. O astfel de cooperare a dus în Italia la arestarea unor mafioți celebri, precum Toto Riina care, odată judecat, a atras după sine condamnarea mai multor politicieni, atât socialiști, cât și creștin democrați. La fel și în SUA, cooperarea cu autoritățile italiene, a condus în final la arestarea și condamnarea la închisoare pe viață a lui John Gotti, nașul mafiot al familiei Gambino. Foarte probabil că un asemenea scenariu, adaptat desigur la personajele și cazuistica locală, va fi urmat și în România acestui sfârșit de an. De aici și numele de cod „Octombrie roșu” (cu țintă precisă baronii locali) dat pe internet acestei complexe operațiuni.
Ce îmi este neclar, cel puțin raportat la județul Argeș, e despre ce primenire a clasei politice vorbim. Și asta pentru că unii dintre tinerii pe care-i vedem astăzi în vitrina partidelor din județul nostru sunt la fel de îmbătrâniți în… dosare ca cei cărora vor să le ia locul. Dovadă și că doi dintre ei, amândoi parlamentari, sunt deja clienți ai procurorilor anticorupție. Probabil însă că despre alți tineri este vorba și aceștia vor fi cei care îi vor înlocui pe „tinerii deja bătrâni” din vitrina actuală a politichiei argeșene.
Gabriel Grigore

Vânătoarea lui Octombrie roşu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită