Web Analytics
scris miercuri, 12.11.2025

Valoarea tichetelor de masă crește la 45 de lei

Valoarea maximă a tichetelor de masă va crește la 45 de lei, de la plafonul anterior de 40 de lei, în urma unui amendament adoptat în plen.

Valoarea tichetelor de masă crește la 45 de lei

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care majorează valoarea nominală maximă a tichetelor de masă de la 40 de lei la 45 de lei. Decizia a venit în urma unui amendament aprobat în plen și, dat fiind că Deputații au avut rol decizional, legea va fi trimisă direct Președintelui României, Nicușor Dan, pentru promulgare, urmând să intre în vigoare după acest pas.

Citește și: Paranghelie şi neam prostie! Mercedes cadou şi petrecere cu 300 de persoane la Poiana Lacului. Primarul Spirea, despre majoratul fiicei: „Cam ce am primit de la invitaţi atât m-au costat mâncarea şi oaspeţii”

Această majorare intervine ca urmare a recentelor proteste sindicale și a negocierilor purtate între Guvern, patronate și sindicate. Deși cererea inițială a fost de 50 de lei, noul plafon stabilit de actul normativ este de 45 de lei pentru fiecare tichet.

Proiectul de lege aduce o clarificare și în privința tichetelor de creșă: în situațiile în care acestea nu pot fi emise pe suport electronic, angajatorul va putea achita direct contravaloarea către instituția de învățământ unde este înscris copilul.

Deși reprezintă un sprijin pentru angajați, tichetele de masă rămân impozabile. Acestea sunt supuse atât Contribuției la Sănătate (CASS), cât și unui impozit de 10%, ambele costuri fiind suportate de către beneficiari.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...