Web Analytics

Valeca, obligat de pensionari să ţină audienţe la sediul PSD Argeş

de | 31.01.2018 21:20 | Politica si Administratie

3 valecaLa presiunea pensionarilor și a altor membri din organizația județeană care au atras atenția că „vlădica” a cam pierdut contactul cu „opinca”, PSD Argeș a stabilit, după o lungă perioadă de „abstinență”, un program de audiențe la sediul de pe bd. Republicii din Pitești, începând cu data de 22 ianuarie. Președintele Șerban Valeca a făcut spume de furie, simțindu-se direct vizat de reproșul pensionarilor, după care a dat indicații clare privind modul de ținere a audiențelor. A mai adăugat că, în cazul în care cel programat nu poate veni, trebuie să își găsească repede un înlocuitor.
Vă prezentăm în continuare programul de audiențe, asta ca să verificați și singuri dacă liderii social democrați se țin de cuvânt sau nu. Astfel, de luni și până joi, între orele 10,00-12,00, ar trebui să vă asculte păsurile în ordine alfabetică, membrii BPJ Sorin Apostoliceanu, Gheorghiță Boțârcă, Ion Dumitru, Diana Eftene, Viorel Enache, Cristian Gentea, Ion Georgescu, Cornel Ionică, Dan Manu, Ion Mânzână, Vasile Negoescu, Constantin Panțurescu, Tatiana Preduț, Constantin Tamagă, Florin Tecău și Liviu Țâroiu. Vineri, între orele 11,00-14,00 este rândul deputaților Simona Bucura Oprescu, Mircea Drăghici, Nicolae Georgescu, Cătălin Rădulescu, Nicolae Velcea și al senatorilor Gheorghe Marin, Cristina Stocheci și Șerban Valeca.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii