Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, din Valea Mare-Podgoria, oraşul Ştefăneşti face parte din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Din stradă, sfântul lăcaş pare o corabie salvată din potopul vremurilor, sus, în vârful unui deal, străjuită de brazi uriaşi, ca nişte făclii înflăcărate de verdele aprins al dimineţii.
Biserica datează de la anul 1686
Biserica este ctitorie a jupânului Necula Ghimpescu şi a soţiei sale Ancuţa, din Piteşti, şi datează de la anul 1686, când pe tronul Ţării Româneşti se afla Şerban Cantacuzino (1678-1688). Sfântul lăcaş, prin pictura sa, deosebit de frumoasă, vie şi originală, prin aerul cald, atât de românesc, pe care îl degajă, în care se simt ecourile nevoirii monahale de pe vremea când acesta era metoh al celebrei mănăstiri de la Vieroşi, ridică inima până la înălţimea cupolei. De acolo, harul Celui care a biruit moartea te îmbracă în veşmânt de iubire şi veşnicie. În decursul vremurilor, lăcaşul a suferit modificări, reparaţii şi consolidări cum ar fi în anii 1854, 1931, 1940, 1977, pregătindu-se pentru păşirea în cel de-al treilea mileniu creştin la 5 septembrie 1993, când Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a resfinţit biserica. Restul de istorie, cea neştiută, neconsemnată de cronici, se topeşte în taină. Un alt fel de veşmânt, care ţi se aşază pe umerii inimii, firesc, emoţionant, copleşitor. Aici, între aceşti pereţi, s-a nevoit mulţime de călugări, la exemplul cărora trebuie să luăm aminte şi să ne jertfim şi noi prin rugăciune, să adăugăm un plus de valoare.
După câteva luni rămăşiţele pământeşti ale lui Rebreanu au fost mutate la cimitirul Bellu
Parohia Valea Mare-Podgoria are în jur la 350 de familii care, în mare parte, frecventează biserica. Demn de reținut că în apropierea bisericii se află un cămin de bătrâni, în regim particular, unde preoții de aici merg și îi spovedesc pe oamenii de acolo. Același lucru se întâmplă şi la centrul de ocrotire pentru copii, cu care biserica are legături strânse. În pridvorul bisericii există o icoană de dimensiuni impresionante, adusă aici în 1960 de la Judecătoria Piteşti. Aceasta fusese expusă la Judecătorie, în faţa oamenilor, pentru ca ei să-şi dea seama de prezenţa lui Dumnezeu, chiar şi în faţa judecăţii omeneşti, pentru a se gândi în primul rând la Dreptul Judecător. Văzând icoana, unii dintre ei se împăcau şi nu mai ajungeau la judecata omenească. Nu putem să nu menționăm și faptul că în apropierea locașului de cult se află crucea care marchează locul unde a fost înmormântat Liviu Rebreanu. Marele prozator, care a trăit aici ultimii 14 ani din viaţă, unde a scris romanele „Răscoala“, „Jar“, „Gorila“ şi „Amândoi“, unde a fost vizitat printre alţii de George Coşbuc, Ion Minulescu, Camil Ressu şi mulţi, mulţi alţi oameni de vază ai acestui neam. La 59 de ani, la 1 septembrie 1944, a trecut la Domnul, fiind înhumat în cimitirul acestei biserici, care fusese restaurată şi datorită eforturilor lui, iar pe mormânt, soldaţii unei unităţi militare depuseseră o coroană pe care scria sugestiv doar atât: „Ion“. Titlul romanului care devenise simbolul unui întreg popor. După câteva luni, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate de familie pentru somnul de veci la cimitirul Bellu, alături de Eminescu şi Caragiale.
Ştefăneşti, o localitate încărcată de istorie
Orașul Ștefănești, veche așezare omenească, ale cărei începuturi se pierd în negura vremurilor, se înscrie, prin trecutul său bogat în date și evenimente, prin prezentul și prin perspectivele ce se conturează, în rândul celor mai importante localități ale județului Argeș. Localitatea Ștefănești este considerată una din cele mai vechi așezări umane din zonă, cercetările arheologice ducând la descoperirea unor topoare de piatră vechi de aproximativ 4.500 – 6.000 de ani, a unor monede datând de pe vremea dacilor (în zona Târgu-Dealului), precum și a unor depozite de vase de lut din epoca feudalismului timpuriu. Cele mai vechi așezări din perimetrul orașului, respectiv Golești și Ștefănești, sunt consemnate într-un act emis la data de 5 august 1452, prin care voievodul Vladislav al II-lea întărește mai multe proprietăți din zonă unor boieri.
A treia așezare, în ordinea apariției în documente, este Izvorani, din care, în anul 1493, domnitorul Vlad Călugărul donează o vie Mănăstirii Glavavioc, situată în sudul
actualului județ Argeș. Denumirea de Valea Mare apare pentru prima dată într-un document emis de domnitorul Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, când, delimitând proprietățile unor boieri de cele ale unor mănăstiri, amintește de apa Valea Mare ca hotar între aceste proprietăți. Întâlnim de asemenea, în documente, ca posesori de terenuri, pe teritoriul actualului oraș Ștefănești, pe Mihai Viteazul, Frații Buzești, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, familia Goleștilor, familia Brătienilor. De la domnitorul Matei Basarab ne-a rămas crucea din piatră de Albești, prin care domnitorul reglementa obligațiile de vinariciu, spre a evita abuzurile funcționarilor ce strângeau aceste dări de la producători, cruce ce se află în fața Căminului Cultural Ștefănești.
În zona Valea Mare se mai păstrează ruinele conacului lui Constantin Brâncoveanu și casa (acum, Muzeu memorial) în care a trăit cel mai mare romancier al neamului românesc Liviu Rebreanu, precum și vila fostei mari actrițe Lucia Sturza Bulandra. Tot pe teritoriul orașului întâlnim și conacul familiei Goleștilor (actualmente, Muzeul Golești), precum și fostul conac ,,Florica’’ al familiei ce a dat țării doi dintre făuritorii României moderne, respectiv pe I.C. Brătianu și fiul său Ionel I.C. Brătianu – personalități de care se leagă evenimente de seamă ale istoriei țării noastre, precum Revoluția de le 1848, Unirea Principatelor din 1859, Războiul de Independență din perioada 1877-1878 și Făurirea Statului Național Unitar Român în urma primului război mondial din perioada 1916-1918.
M.I.
0 Comentarii