Tensiunile geopolitice din America de Sud au avut efecte imediate asupra traficului aerian din Caraibe. Sâmbătă, numeroase curse comerciale au fost suspendate sau anulate, după ce Statele Unite au desfășurat atacuri militare asupra Venezuelei, determinând autoritățile americane să impună restricții severe de securitate aeriană în regiune.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a emis directive prin care mai multe porțiuni ale spațiului aerian caraibian trebuie evitate de aeronavele civile, invocând riscuri operaționale generate de situația militară. Măsura a declanșat un val de anulări și reconfigurări de rute, afectând mii de pasageri.
Companiile aeriene, nevoite să taie din zboruri
Datele furnizate de platforma FlightAware indică anulări semnificative pe rutele către destinații populare precum Puerto Rico și Aruba. American Airlines a confirmat că este în contact permanent cu FAA și că adaptează programul de zbor în funcție de restricțiile apărute peste noapte în estul Caraibelor.
Nici alți mari operatori nu au fost ocoliți de probleme. Southwest Airlines și JetBlue Airways au raportat, la rândul lor, perturbări importante. JetBlue, unul dintre cei mai activi transportatori din zonă, a anunțat suspendarea a peste 200 de zboruri, precizând că decizia este direct legată de închiderea unor coridoare aeriene pe fondul activităților militare. Compania a menționat însă că anumite destinații, precum Republica Dominicană și Jamaica, au rămas operaționale.
Cât vor dura restricțiile
Momentan, autoritățile nu au oferit un calendar clar pentru ridicarea interdicțiilor. Specialiștii din aviație susțin că astfel de măsuri sunt, de obicei, temporare, dar durata lor depinde strict de evoluția situației de securitate din regiune și de deciziile luate de factorii militari și civili.
De altfel, legăturile aeriene directe dintre Statele Unite și Venezuela sunt suspendate de ani buni. Ultimul operator american care a renunțat la aceste curse a fost American Airlines, în 2019, pe fondul instabilității politice și al problemelor de securitate din statul sud-american.
Pentru moment, Caraibele rămân sub semnul incertitudinii, iar pasagerii sunt sfătuiți să verifice constant statusul zborurilor înainte de a pleca spre aeroport.




0 Comentarii