Purtătorul de cuvânt USR, Cristian Seidler, declară că demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării este o decizie strict personală și a susținut performanța făcut de Moșteanu la minister.

Citește și Ionuț Moșteanu a demisionat de la Ministerul Apărării
„Decizia lui Ionuț Moșteanu este o decizie personală. A discutat, desigur, cu mai mulți dintre liderii partidului, dar decizia i-a aparținut în totalitate. Și aici de menționat faptulcă Ionuț Moșteanu a fost un bun, chiar foarte bun, ministru al Apărării”, a declarat Seidler, vineri la B1 TV.
Acesta a menționat realizările lui Ionuț Moșteanu în decursul mandatului său de ministru: „Ionuț Moșteanu a fost un bun, chiar foarte bun, ministru al apărării în aceste 5 luni de zile. Recunoscut asta și pe plan internațional, dar și intern. România se află în fața unei șanse imense. Și când spun România, mă refer atât la armata română, cât și la industria de apărare din România. Aceea de a avea la dispoziție 16 miliarde de euro în următorii ani. O negociere care a fost purtată și de Ionuț Moșteanu”, scrie Mediafax.




0 Comentarii