Web Analytics
scris sâmbătă, 13.07.2024

USR cere comisie de anchetă în Parlament privind „intervenţia” ministrului Deca în subiectele de la Bacalaureat

USR a anunţat vineri că a depus o cerere prin care solicită constituirea unei comisii de anchetă în Parlament privind ‘intervenţia’ ministrului Educaţiei, Ligia Deca, în subiectele de la Bacalaureat.

USR cere comisie de anchetă în Parlament privind „intervenţia” ministrului Deca în subiectele de la Bacalaureat

        ‘O anchetă credibilă de presă a arătat că ministrul ar fi trimis ‘emisari’ în Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie pentru a vedea subiectele secretizate, iar autorilor li s-ar fi cerut să-şi prezinte subiectele ‘pentru verificare’ astfel încât ‘situaţia de la evaluarea naţională să nu se mai întâmple’. Este prima dată când unui ministru al Educaţiei i se aduc asemenea acuzaţii, de implicare directă şi de sabotaj în legătură cu examenul de Bacalaureat. Cei care trebuie să asigure integritatea, securitatea şi conformitatea subiectelor sunt acuzaţi că fac blaturi pentru a da bine în cifrele de la sfârşit de an şcolar. Cererea USR a fost depusă la Comisia pentru învăţământ din Senat, care urmează să o discute şi să o transmită Biroului Permanent al Camerei superioare a Parlamentului’, precizează USR într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

        Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învăţământ, spune că este firesc ca Senatul, camera decizională în domeniul Educaţiei, să se asigure că Executivul nu şi-a încălcat atribuţiile privind asigurarea regimului secret al procedurii de elaborare a subiectelor unice naţionale pentru examenul de Bacalaureat 2024.

Citește și:

        ‘Ne dorim ca rezultatul acestei comisii să fie unul negativ şi să descoperim că nicio lege nu a fost încălcată. Dar pentru a scoate în afara oricărei suspiciuni organizarea Bacalaureatului, este nevoie de această comisie de anchetă. Îi cer public doamnei Deca să spună clar şi fără ambiguităţi dacă a cerut cuiva, direct sau indirect, să intervină asupra subiectelor la bacalaureat sau dacă ştie de asemenea încercări. Va putea face asta în faţa membrilor comisiei’, afirmă Ştefan Pălărie, citat în comunicat.

        Potrivit USR, Ligia Deca a demonstrat în mai multe rânduri ‘rea-credinţă’ în prezentarea realităţii academice, fie când a fost vorba de rezultatele PISA, când din raportul de ţară ‘s-au pierdut în traducere’ exact datele care demonstrau că performanţele sistemului de învăţământ românesc au scăzut, fie când au fost prezentate rezultatele la simulările naţionale sau la evaluarea naţională de la finalul gimnaziului. AGERPRES

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită