Ursul, hoţul şi ţiganii

de | 20.09.2012 13:33 | Opinii

Nu au putut să-l ancheteze pentru că hoțul nu-și stăpânea plânsul. Nu au putut să împuște ursul pentru că nu sosise ministrul. Și hoțul trebuia condamnat. Și ursul trebuia executat.
Țară europeană cu cele mai multe recorduri. De boli, de sărăcie, de neabsorbție de fonduri europene, de corupție, de referendumuri dubioase, de plagiate neclarificate.
Sunt pline satele și orașele de hoți. Și pădurile de fiare sălbatice. Dar între lumea oamenilor și lumea fiarelor nu există graniță. Aici funcționează de mult legea libertății circulației fără autorizație. Și „pe cale de consecință”, hoții au pătruns în pădure, fiarele coboară în spațiul așezărilor omenești. Și fac ravagii. Și ei, și ele…
Dar de ce trebuia să fie anchetat hoțul? De ce împușcat ursul?
Sâmbăta ceasurilor rele. Ziua din cumpăna primei luni de toamnă. Hoțul a ieșit la furat. Ursul la vânat.
Nu plânge hoțul de plânsul copilei speriate căreia i-a smuls lănțișorul de la gât ca să-l depună la o casă de amanet. Nici de grija sau de mila celorlalte persoane pe care le-a văduvit de niște podoabe obișnuite. De fapt își plânge soarta că odată băgat la pușcărie, nu mai are cum să fure. Un lucru bun ar fi că la închisoare nu moare de foame. Un terci, un arpacaș, ceva – ceva tot i se va da. Ba chiar numărul de calorii necesare. Altfel statul ar fi acuzat de genocid mascat. Alimentație rațională. Mulți s-au vindecat de obezitate, de gastrită, de ulcere, de colesterol. În plus, au un adăpost deasupra capului, nu te ninge, nu te plouă, pat, pături, saltea, nu trebuie să pândești pe stradă persoanele împodobite, nici să cauți în lăzile de gunoaie. Poți să ai și telefon mobil ca să conduci afaceri pe afară. Poți să comanzi până și o rețea de mafioți. Dar pentru hoțul de sâmbătă n-are importanță ce se va întâmpla cu el. Și dacă nu se putea opri din plâns, era că se va întâmpla să-i moară copilul de foame. Pentru el fura. Să-i cumpere pâine și să-i cumpere lapte. A fost, zice, om cinstit. Muncitor corect. Dat afară. A căutat de lucru, n-a găsit. Nu are niciun alt venit. Jean Valjean în variantă românească. În anul fără grație 2012. La fel de ciudat ca toți ceilalți ani din tranziție. Când parlamentari cu dosare grele nu au ajuns la judecată. Când este iertat câte un magnat cu documente la procuratură că a păgubit țara de milioane și miliarde. Când chiar șeful fiscului este acuzat de furt calificat, dar n-a ajuns să fie arestat. Hoțul cu copilul înfometat va fi, fără îndoială, condamnat. Poate cu circumstanță atenuantă care să-i facă pedeapsa mai ușoară. Dar legea dreaptă nu-l poate ierta. Nu aș face-o nici eu dacă aș fi judecător. Nici dumneata, nici dumneata… Pentru că nu ne-am putea asuma răspunderea de a încuraja furtul celor care n-au ce mânca, de la cei care mai au, deocamdată, câte ceva. Vă dați seama ce haos s-ar declanșa? Desigur că hoții de teapa asta, micii găinari, nu-i sperie pe marii barosani. Aceștia umblă în mașini securizate, au vile și palate cu ziduri ca de cetate, porți și uși blindate, sisteme de alarmă camuflate, bodyguarzi bine înarmați și bine plătiți. Iar hoții cei mari nu au treabă pe stradă să scotocească în buzunare, nu șterpelesc genți și pormonee, brățări și lănțișoare. Ei dau lovituri în evaziuni și licitații, privatizări și livrări. Dacă furi de la stat, ai șansa să rămâi curat…
Mai sunt hoții de bancomate, din case de schimb, din magazine, din bănci și chiar din calculatoare. Care dau lovituri în țară, dar și peste hotare. Se pare că ne-am specializat bine în branșa aceasta. Fapt recunoscut chiar de justiție care îi condamnă cu suspendare sau îi eliberează din închisoare pentru bună purtare…
Bogați în hoți, dar nu săraci în sălbăticiuni. Am citit undeva că în țara noastră se află cea mai mare populație de urși bruni. Poate o informație aruncată în presă la întâmplare care poate să fie chiar adevărată. În acest caz am aflat că cer autorizație de vânătoare cei mai mari amatori de trofee. Populația de urși care n-ar fi decimată și nu s-ar afla pe cale de dispariție nici prin braconaj, nici prin vânătoare excesivă. Există o bună lege de protecție. Dar dacă nu este amenințată nici de capcane, nici de momeală otrăvită, nici de gloanțe, nici de molimă, ceea ce ar putea duce la pieire este inaniția. Înfometarea.
Tot mai des vedem urși care dau târcoale la hoteluri turistice, cabane și locuri de popas, își vâră botul în corturi, caută de mâncare în tomberoane și chiar atacă oameni. Și urși în livezi, în sate, în margine de orașe, la stâne, la stupine. Alungați din pădure de foame.
Ursul de sâmbătă seara a atacat, unul după altul, în locuri diferite, patru oameni. Un bărbat s-a ales cu răni de gheare, alt ins și o femeie mai mult cu sperietura, dar cel mai bătrân a fost găsit ucis la o lizieră de pădure…
Nu trebuia să ne mirăm prea mult. Suntem în țara în care câinii vagabonzi au sfâșiat copii, femei, bătrâni, bărbați în toată firea. Chiar un diplomat și-a găsit sfârșitul rănit de colți de dulău. Mii de oameni mușcați, bandajați, vaccinați, spitalizați, înspăimântați.
Toți viitorii consilieri, primari, parlamentari, lideri politici au promis în campaniile electorale să rezolve problema. Dar câinii stăpâni pe situație sunt și mai mulți, și mai îndârjiți. La urma urmei, de ce dulăii și nu și urșii…

(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii