Web Analytics
scris sâmbătă, 17.02.2024

Update. Cum a murit Petre Măsală. Primarul din Stolnici a aflat de dimineaţă

Revenim cu amănunte legate de marele dansator-căluşar Petre Măsală, care, la 84 de ani, a încetat din viaţă. Fusese desemnat în 2020 Tezaur Uman Viu, dosarul său fiind înaintat la Ministerul Culturii de Sorin Mazilescu.

Update. Cum a murit Petre Măsală. Primarul din Stolnici a aflat de dimineaţă

A murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza, se pare, a unui accident vascular cerebral. Astea ne-a spus primarul Sevastian Pupăză Roşu, care a auzit trista veste de la vecini şi care a anulat evenimentul local „Hora satului” programat în această seară.

Citeşte şi: A murit Petre Măsală, cel mai vârstnic călușar din din țară și primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu

Edilul spune că ultima oară vorbise cu celebrul căluşar în urmă cu vreo zece zile când acesta îl căutase la Primărie ca să lămurească o problemă cu cupoanele de energie. Era, aşa cum îl ştia toată lumea, un om vesel, care nu dădea semne că are vreo suferinţă.

Are patru copii. Înmormântarea va avea loc în satul Vlăşcuţa, dar nu a fost stabilită încă data.

Eu, la etatea mea, joc mai bine decât ăia tineri, uneori. Lumea mă întreabă mereu: Mă, mai poţi? Da’ mie mi se pare uşor şi am să joc cât oi putea, cât m-or ţine picioarele nu mă las de Căluş…” – spunea el în urmă cu câţiva ani.

Potrivit cultura.ro, a învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului. Îi plăcea foarte mult să îi însoțească de Rusalii prin bătăturile caselor și să îi vadă cum joacă. A fost luat de ei în ceata călușărească la vârsta de 15 ani (1955), pentru că până atunci nu îi era permis, chiar dacă știa jocul.

Spunea că s-a legat de mic să practice cu sfinţenie ritualul, furând Căluşul, de la cetele care străbăteau uliţele satului natal. Nu s-a mai putut lăsa de el şi și-a jurat că „vor curge apele pe el ca apa gârlii Cotmenei, de la primul legământ pe steag căluşăresc”, acceptând să asculte vătaful, să se păstreze curat şi să joace dansul strămoşesc în credinţă.

A instruit generaţii de copii, familii întregi de dansatori din zonă, contribuind la păstrarea şi transmiterea complexului ritual al căluşului. Este, fără doar şi poate, un model!

Dumnezeu să-l odihnească!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită