Web Analytics
scris marți, 02.07.2024

Update. Bărbatul care și-a ucis tatăl a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

După cum v-am informat, un bărbat din județul Argeş şi-a ucis, luni seară, tatăl, incidentul petrecându-se în comuna Dârmăneşti. Suspectul a fugit fiind căutat de mai multe echipaje în zona împădurită din preajmă. A fost descoperit la un kilometru de casă. Azi, Tribunalul Argeș a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile și bărbatul a fost încarcerat.

Update. Bărbatul care și-a ucis tatăl a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

„În urma probatoriului administrat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului.

După parcurgerea etapelor procesuale, în cursul nopții de 1 spre 2 iulie, fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unui bărbat de 40 de ani, fiu al victimei. În cursul zilei de astăzi 2 iulie, bărbatul reținut a fost prezentat Tribunalului Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat.”, a anunțat IPJ Argeș.

Citește și: Argeșeanul dispărut – găsit decedat în lacul Marina. Avea 97 de ani

În seara zilei de 01 iulie., în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la o stare conflictuală, pe raza comunei Dârmăneşti, în urma căreia tatăl ar fi fost lovit de fiul acestuia. La faţa locului au fost direcţionaţi poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, precum şi un echipaj medical, a transmis, luni seară, IPJ Argeş.  Bărbatul, de 60 de ani, a suferit mai multe răni şi nu a putut fi salvat de medici.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită