Web Analytics

UPDATE. Accidentul fostului ministru Chițoiu. Dosar penal „in rem” pentru ucidere din culpă

de | 27.12.2019 12:40 | Actualitate

Am primit la redacție comunicatul IPJ Argeș cu privire la evoluția cercetărilor în dosarul accidentului mortal în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu și în care și-au pierdut viața soții Pristavu. „Referitor la informațiile apărute în spațiul public, cu privire la accidentul petrecut pe raza comunei Cotmeana, satul Zamfirești, în ziua de 26 decembrie, vă aducem la cunoștință următoarele:La acest moment se desfășoară cercetări ,,in rem” (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment. Având în vedere acest aspect, putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice. O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei. Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Argeș. Cu privire la variantele posibilele cauze ale impactului, deocamdată greu de explicat, purtătorul de cuvât al IPJ Argeș, Florin Popa.  ” Au fost niste relevări contradictorii. A existat aprecierea că unui conducator auto i s-a făcut rău.În ceea ce privește  a doua variantă, cea privind folosirea unui telefon la volan, un aspect posibil, vehiculat, dar neprobat la acest moment, este o variantă avută în vedere. Pasul următor este de a veni cu o comunicare oficială cu privire la stadiul cercetărilor. Referitor la audierea martori, pot confirma că au fost audiate mai multe persoane, la sediul Poliției  dar și persoanele cu care s-a luat contact la fața locului”. 

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii