Web Analytics
scris miercuri, 13.08.2014

UNPR strânge semnături pentru Victor Ponta: norma pentru Argeş e de 38.000

Recent, UNPR Argeş a instalat în centrul Piteştiului două corturi pentru strângerea de semnături în vederea susţinerii candidaturii social-democratului Victor Ponta la Preşedinţia României. Cele două corturi sunt amplasate în Piaţa Vasile Milea, lângă „lalea” aşa cum spun piteştenii, respectiv lângă Teatrul Alexandru Davila. L-am contactat pe această temă, chiar pe liderul UNPR Argeş, senatorul Iulian Cristache, care ne-a declarat: „Face parte din strategia noastră, ca partener de încredere al PSD în cadrul Alianţei de Centru-Stânga, prin care susţinem candidatura prim-ministrului Victor Ponta la Preşedinţia României. De fapt, acest proiect numit „Ponta preşedinte” a pornit de la preşedintele nostru, vicepremierul Gabriel Oprea. Avem, aici în Argeş, un target de 38.000 de semnături din cele 1.000.000 pe care UNPR doreşte să le strângă până la data de 15 septembrie 2014 în întreaga ţară, iar până acum am strâns peste 12.000 de semnături. Încă din această săptămână vor fi instalate două astfel de corturi la Câmpulung şi ulterior şi în alte oraşe din judeţ. Acestea îşi vor desfăşura activitatea, aşa cum spuneam, până pe data de 15 septembrie”, a precizat preşedintele UNPR Argeş, senatorul Iulian Cristache.
Ionuţ BURCEA

UNPR strânge semnături pentru Victor Ponta: norma pentru Argeş e de 38.000

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...