Universitatea din Piteşti face reduceri de 20 de lei la înscriere ca să le ia apoi studenţilor mii de lei din tot soiul de taxe umflate

de | 26.06.2014 18:07 | Culise

Confruntată cu o scădere dramatică a numărului de studenți (de la 18.000 la 8.000) și a calității actului educațional, Universitatea din Pitești încearcă acum cu disperare să câștige noi studenți cu orice preț. Mai nou, absolvenții de liceu sunt ademeniți cu o reducere de 20% a taxei de înscriere în cazul în care se preînscriu online. Însă în condițiile în care taxa de înscriere este de doar 100 de lei, „promoția” sună cam a apă de ploaie, și asta pentru că viitorii studenți trebuie să plătească apoi dacă sunt admiși (cei mai mulți pe locuri nesubvenționate) tot felul de taxe deloc mici și deloc reduse. Spre exemplificare, taxele anuale sunt între 2500 și 3800 lei, un duplicat după foaia matricolă costă 100 lei, iar un duplicat după carnetul de student – 40 de lei. Ce mai contează că la Universitate se învață din ce în ce mai puțin, bani să intre, că fabrica de diplome funcționează.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii