Web Analytics
scris marți, 06.02.2018

Undă verde pentru sala Polivalentă de la Pitești

ionicaVești bune aduse de primarul Piteștiului, Cornel Ionică de la Compania Naţională de Investiţii, care i-a confirmat edilului că proiectul Sălii Polivalente de la Pitești cu o capacitate de circa 4.700 de locuri, investiție ce ar urma să fie finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, este o prioritate.

Undă verde pentru sala Polivalentă de la Pitești

„Sala polivalentă este o prioritate a Companiei și vor începe procedurile legale, până la licitație. Noi am depus toate documentele, tot ce presupune partea noastră de contribuție. Restul, de aici încolo, cade în sarcina Companiei Națiobnale de Investiții. Este mai mult decât un aviz. Nu vreau să spun că este o certitudine, fiindcă mă feresc de cuvinte. Avem o confirmare a faptului că Sala Polivalentă de la Pitesti este o prioritate în programul companiei Naționale de Investiții.Dacă suntem acceptați, eu zic că putem spera. Spun spera, fiindcă eu sunt rezervat în tot ceea ce înseamnă proiecte. La ultima întâlnire pe care am avut-o, vivepremierul Stănescu a spus, cu gura dumnealui, că Sala Polivalentă are sprijinul Ministerului și că va fi o prioritate”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, primarul Piteştiului, Cornel Ionică.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. dorele bausi cafeaua? cam multicele greseli gramaticale

    eu unul sper sa nu se faca, nu ca nu e necesar, dar la cum fac astia lucrarile mai bine lasam terenul liber pentru cei ce vor veni dupa astia. Or fi mai priceputi.
    Eu cred ca mai varza ca prezentii bravi conducatori nu e posibil, dar putem avea surprize.

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...