Web Analytics

Un voluntar ISU a acordat primul ajutor în accidentul petrecut la Cotmeana

de | 18.04.2022 22:32 | Actualitate

Un voluntar al ISU Argeș a acordat primul ajutor în accidentul petrecut duminică, 17 aprilie, în comuna Cotmeana, când o cisternă cu ulei s-a răsturnat.

Ionuț Daniel Ferenț se îndrepta spre comuna Uda când a văzut accidentul. A oprit, a spart geamul ușii pentru a putea comunica cu șoferul, care era de altă naționalitate, și a ținut legătura cu paramedicii SMURD până au ajuns. L-a extras pe șofer cu ajutorul altor participanți și i-a curățat rănile. ISU Argeș a ținut să îl felicite pe voluntar pentru cum a acționat.

„Siguranța semenilor reprezintă o preocupare constantă, atât în timpul programului, cât și în timpul liber, pentru cei ce lucrează în sistemul situațiilor de urgență. Deși sunt doar voluntari în cadrul ISU Argeș, acest fapt a fost însușit și de voluntarii din programul „Salvator din pasiune”.

În cursul zilei de duminică, Ferenț Ionel Daniel, voluntar cu multe ore lucrate din timpul său liber alături de paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Pitești, a sărit în ajutorul victimei unui accident rutier produs pe raza comunei Cotmeana.

Era în drum spre comuna Uda când a observat că pe drum se afla un cap tractor cu cisternă rasturnate în urmă cu puțin timp.
Fără să stea pe gânduri, Daniel a oprit să vadă dacă poate fi de folos eventualelor victime.

Citește și Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație, în Argeș

El ne-a povestit că poartă permanent în mașină o trusă de prim ajutor puțin mai complexă, cu mai multe instrumente medicinale, iar cu aceasta a urcat pe cabina autotrenului, moment în care l-a văzut în interior pe șofer și a spart geamul ușii pentru a putea comunica.
Conducătorul era de altă naționalitate și pe lângă câteva zgârieturi, prezenta atac de panică, fiind nevoie să îl calmeze, iar ulterior să-l extragă din cabină cu ajutorul altor participanți la trafic și să îi curețe și panseze rănile.
Totodată, Daniel a comunicat permanent cu paramedicii SMURD până la sosirea acestora la locul intervenției.

Daniel este voluntar în cadrul Detașamentului de Pompieri Pitești din anul 2017, este un profesionist desăvârșit, dar, în primul rând, un om un suflet mare.

„M-am simțit mândru, mai ales pentru că soția și copiii au fost foarte entuziasmați când m-au văzut acționând într-o situație de urgență. A fost plăcut pentru mine că am fost de ajutor”.

Felicitările noastre, Daniel! „, a transmis ISU Argeș.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *