Web Analytics
scris duminică, 28.01.2024

Un vaccin pentru cancerele gastro-intestinale, testat la oameni

Experţii din domeniul sănătăţii au salutat realizarea unui vaccin care ar putea fi „revoluţionar” pentru tratarea cancerului intestinal precoce şi care urmează să fie testat în Anglia şi Australia. Medicii intenţionează să administreze vaccinul pacienţilor înainte de operaţie, în speranţa că acesta va determina organismul să atace cancerul, relatează News.ro. Un succes ar însemna ca orice operaţie să fie mai puţin invazivă, iar medicii speră că puterea vaccinului ar putea ajuta sistemul imunitar să răspundă în cazul unei recidive şi al revenirii ulterioare a cancerului.

Un vaccin pentru cancerele gastro-intestinale, testat la oameni

Citește și: O nouă escrocherie pe internet: „Dă-mi un milion până mâine”


Studiul va fi efectuat de către Unitatea de testare a tratamentelor pentru Cancer (Cancer Research UK Southampton Clinical Trials Unit) din cadrul Universităţii din Southampton, în colaborare cu spitalele Royal Surrey, din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS), din Marea Britanie şi la Queen Elizabeth, din Adelaide, Australia. Pacienţilor li se va face o endoscopie, apoi o mostră de ţesut va fi testată pentru a vedea dacă sunt eligibili pentru studiu. Dacă sunt, vor primi trei doze de vaccin înainte de a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea tesutului canceros. Studiul va fi disponibil pentru doar 44 de pacienţi din întreaga lume. După încheierea studiului, în cazul în care va avea succes, vaccinul va fi autorizat pentru utilizare sau va fi efectuat un studiu mai amplu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *