Web Analytics
scris joi, 03.07.2025

Un tribunal din România a fost executat silit. Are de plătit sume restante de 70.000 de euro

Tribunalul Bihor a fost executat silit pentru suma de 70.000 de euro, reprezentând despăgubiri morale stabilite prin hotărâre judecătorească pentru copiii unei femei care și-a pus capăt zilelor, după ani de abuzuri îndurate din partea soțului său.

Un tribunal din România a fost executat silit. Are de plătit sume restante de 70.000 de euro

Femeia, care s-a sinucis în urmă cu opt ani, a lăsat în urmă patru copii rămași fără sprijinul matern. Anchetele au demonstrat că gestul extrem al femeii a fost cauzat de abuzurile repetate, atât fizice, cât și psihice, la care a fost supusă de soțul său. Acesta a fost ulterior condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare, iar instanța a decis că el este direct responsabil pentru moartea sa.

Citește și: Facultatea din România unde toţi angajații sunt rude

În plus, bărbatul a fost obligat să plătească despăgubiri morale pentru cei trei copii ai cuplului, dar și pentru băiatul femeii din prima căsătorie. Însă, din cauza faptului că se află în penitenciar și nu poate achita aceste sume, statul român a preluat responsabilitatea plății despăgubirilor.

Suma de 70.000 de euro trebuia virată prin Ministerul Justiției, cu implicarea Curții de Apel Oradea și a Tribunalului Bihor, conform informațiilor publicate de Bihoreanul. Cu toate acestea, banii nu au ajuns încă la beneficiarii lor – copiii victimei.

Avocatul acestora a solicitat executarea silită a Tribunalului Bihor, iar în consecință, conturile instanței au fost blocate pentru recuperarea sumei restante. În replică, Tribunalul susține că a respectat toate procedurile legale și că a transmis la timp toate documentele necesare către Ministerul Justiției.

Ministerul, însă, afirmă că nu a primit fondurile necesare pentru efectuarea plății către copii, ceea ce a creat un blocaj în întregul proces. În absența unui răspuns clar și a unei soluții rapide din partea Ministerului Justiției, Tribunalul Bihor se află într-o situație fără precedent: este executat silit pentru neplata unor despăgubiri stabilite chiar de sistemul judiciar. 

Citește și: A murit Diogo Jota! Atacantul de la Liverpool a pierit într-un accident, împreună cu fratele său

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...