Din cauza carosabilului umed și, probabil, a conducerii neatente, un autocamion a derapat în dimineața zilei de miercuri, 5 aprilie, pe drumul Pitești – Râmnicu-Vâlcea, la Drăganu. Tirul a părăsit șoseaua și a ajuns cu partea din față într-un șanț.
Citește și: VIDEO. Polițiștii s-au mobilizat în căutarea unei femei blocate într-o pădure din Budeasa
La ISU s-a dat alarma, iar pompierii au pornit la locul precizat cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj pentru descarcerare. N-a fost însă nevoie.
„Nu sunt probleme deosebite și nici victime ale evenimentului. La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor” – au anunțat cei de la ISU Argeș.
0 Comentarii