Web Analytics
scris luni, 06.10.2025

Un tânăr de 21 de ani a murit și două minore rănite într-un accident produs de un şofer băut

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit şi două minore, ambele în vârstă de 15 ani, au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Siliştea – comuna Români, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, transmite Agerpres.

Un tânăr de 21 de ani a murit și două minore rănite într-un accident produs de un şofer băut

În accident a fost rănit şi şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Citește și: Un nou eşec al echipei conduse de Elena Lasconi. Fără număr! Câmpulungul trebuie să returneze bani pentru încă un proiect cu fonduri UE

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism pe DJ158, în localitatea Siliştea, având direcţia de deplasare spre Buhuşi, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod şi cu un autoturism ce se afla parcat în afara părţii carosabile, ulterior răsturnându-se pe cupolă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.

La faţa locului au intervenit pompieri şi cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. „La sosirea forţelor de intervenţie, trei persoane erau ieşite din autoturism, iar o persoană în stare de inconştienţă se afla în interior. Pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Răniţii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului Dacă va fi găsit vinovat, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, potrivit Legii „Anastasia”.

Citește și: Ministrul Sănătății: „La Spitalul de Copii Iași secția ATI are aviz ilegal”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Șefii C.J. Argeș au fost la DNA

Conducerea Consiliului Județean Argeș a fost chemată în urmă cu două săptămâni la Direcția Națională Anticorupție. Am aflat informația pe surse și...

Poliţistul-buldog de Câmpulung

A profitat de faptul că din 2017 a fost aruncată în aer condiția cu limita de înălțime pentru intrarea în Poliție și a ajuns subofițer la Câmpulung....