Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive, iar cercetările continuă.
0 Comentarii