Nu s-a vorbit deloc, până acum, despre acest caz, pentru că foarte puțini dintre cei care știu despre el mai sunt în viață. E vorba de un dosar de spionaj de la începuturile Combinatului Petrochimic Pitești și care s-a lăsat cu o condamnare la 18 ani închisoare pentru Aslan Vintilă Nerva Traian-Mihai, șef serviciu în cadrul Petrochimiei. Inginerul chimist Octavian Dejan este unul dintre supravieţuitorii acelei perioade şi care cunoaşte foarte bine cazul tocmai pentru că a lucrat în departamentul de cercetare și proiecte pilot al combinatului, în 1969, când s-a întâmplat totul.
„Lică Bărbulescu se lăuda că a adus Bărăganul la Scornicești”
Istoria pe care inginerul Dejan, argeșean după mamă (originară din comuna Cepari) a depănat-o pentru redactorul Jurnalului de Argeș pornește din anul 1968. Atunci, după absolvirea Facultății de Chimie Industrială din București, a ajuns să fie repartizat la combinatul piteștean după ce refuzase o repartiție la ICECHIM, în colectivul condus de „academiciana” Elena Ceaușescu. Costache Sava, directorul general de atunci al combinatului, l-a angajat șef de instalație la secția de cianură de sodiu. „Era secția cea mai toxică, aveam 1.1% morți pe an (6 morți pe an) și niciodată nu am reușit să facem planul. Dar, în compensație, directorul general mi-a dat și funcția de șef instalație piloți ierbicide, ceea ce îmi convenea, pentru că era în domeniul cercetării”, își amintește inginerul Octavian Dejan. Prin 1969, când se lucra la darea în funcțiune a Pirolizei, directorul Costache Sava l-a trimis într-o delegație guvernamentală condusă de Ion Gheorghe Maurer, în Iugoslavia, având ca scop intermedierea schimburilor de mărfuri între cele două țări. „Ăsta a fost pentru mine momentul crucial în carieră. Am văzut industria sârbească, croată, macedoneană. Am avut o revelație când am văzut două întreprinderi care fabricau ierbicide, ca și noi. Ăsta a fost momentul de cotitură în activitatea mea științifică.”, spune chimistul Dejan. În Serbia, de la firma Zorka, a primit câteva indicații tehnologice privind fabricarea ierbicidelor și a reușit să ia, pe ascuns, câteva mostre din ierbicidele fabricate acolo. Apoi în Croația, la firma Radonija, a fost mai norocos, pentru că a dat de oameni mai deschiși și mai cooperanți. Aceștia nu numai că i-au prezentat secția și laboratoarele lor de analiză și cercetare, sectorul de piloți și cel de producție industrială, dar i-au pus la dispoziție și mostre din produsele lor și i-au dat și diverse informații tehnologice importante. „Cei de la Radonija mi-au dat proiectul complet al atomizorului importat de la Krauss Mafay din Germania Federală. Pe baza acestui proiect, am îmbunătățit complet funcționarea atât la instalația industrială a combinatului de la Pitești, cât și la piloți. Mi-au dat informații și tehnologie despre cele mai noi ierbicide.”, adaugă inginerul Dejan. Din acel moment, inginerul chimist a început cercetarea, pe baza informațiilor culese de la specialiștii sârbi și croați, iar în anul 1972 și-a brevetat primul procedeu de preparare a unui ierbicid. „Primii care mi-au experimentat ierbicidele au fost Lică Bărbulescu (cumnatul lui Nicolae Ceaușescu), care era președintele IAS-ului Scornicești. El era coordonat de către Institutul de Cercetări Albota, de dr. Cremenescu, iar acolo, la IAS, acesta avea doi doctori agronomi, dintre care îmi amintesc doar pe unul, pe dr. Nicolae. Erau condamnați la locul de muncă pentru activitate legionară. Lică Bărbulescu se lăuda că a adus Bărăganul la Scornicești, se lăuda cu rezultatele mele. Ulterior am dezvoltat colaborarea cu marile unități agricole. Astfel că în fiecare județ aveam cel puțin două mari unități agricole care îmi experimentau produsele pilot. Aceste produse le primeau gratis, cu condiția ca la sfârșitul anului biologic să-mi comunice rezultatele (an biologic = an de vegetație).”, continuă relatarea inginerul Dejan.
Începutul sfârșitului profesional pentru inginerul Dejan
După ce a atins apogeul carierei sale științifice, pentru Octavian Dejan a urmat un adevărat dezastru. „În 1975, șeful serviciului Cercetări, Aslan Vintilă Nerva Traian-Mihai (căruia apropiații îi spuneau Țuțu) mi-a cerut să-i pun la dispoziție linia a doua de ierbicide, ca să experimenteze o invenție realizată la laborator de ing. Valiu Cornelia. M-am opus categoric, pentru că fabricația ierbicidelor se realiza în mediu alcalin și toate cele două linii ale piloților erau pentru acest mediu. Iar invenția lui Valiu Cornelia se realiza în mediu puternic acid (acid fosforic). A intervenit directorul general Costache Sava, care mi-a impus să le pun la dispoziție linia a doua de rezervă. Inevitabilul s-a întâmplat. Au fost distruse autoclava de reacție, emailată, din import, care costase cca. 400.000 lei (pe vremea când o Dacie costa 70.000 lei), plus încă vreo trei rezervoare din inox cărora le-a cedat sudura. Constatând dezastrul, m-am dus la directorul general, care a refuzat să mă primească. Am apelat la ICECHIM, cu care eram în relații științifice bune. Aceștia au făcut analiza acidului fosforic și au stabilit că acesta conținea acid fluorhidric, care dizolvase emailul autoclavei de fabricare a ierbicidelor. După cca. o săptămână, m-a chemat directorul general Sava la el în birou. Mi-a prezentat rezultatele unei echipe care investigase cazul și, foarte împăciuitor, m-a rugat să nu mai fac valuri la Bucureşti că îmi va repara el autoclava. Ceea ce nu s-a realizat, în final.” La finalul discuției cu directorul general, inginerul Dejan își amintește că a primit de la acesta trei dosare, despre care i s-a spus să le studieze, dar că acest lucru nu reprezintă o urgență. Motiv pentru care le-a sortat în mapa cu dosare care nu erau prioritare, fără a se uita peste conținutul lor.
Secretul unor invenții unice, vândut unei firme germane
La scurt timp după această discuție și de la primirea celor trei dosare, inginerul avea să constate cu stupoare că, într-una din zile, la ieșirea de la serviciu, un autoturism Volga, negru, îl aștepta în fața porții combinatului. Inginerul povestește cum un ofițer de Securitate l-a oprit, spunându-i că este nevoie să vină cu el la secție și l-a introdus în autoturismul negru, cu care l-a condus la sediul Securității Argeș. Acolo a fost luat la întrebări despre cele trei dosare: dacă știe ce conțin, ce legături are el cu firma Hochst din Germania, unde sunt dosarele. „Acolo am fost chestionat cu privire la cele trei dosare pe care le primisem de la directorul Sava și le-am răspuns că dosarele sunt la uzină, la mine în birou, în mapa cu dosare neurgente”, continuă povestea inginerul Dejan. S-a întors la birou însoțit de ofițerii de Securitate, iar acolo le-a înmânat acestora dosarele primite de la director. Nu mică i-a fost uimirea și stupefacția când dosarele au fost deschise de un securist, care i le-a pus în față și i-a fost dat astfel să vadă trei dintre produsele pe care le brevetase ca invenții personale prezentate, în acele dosare, în paralel cu produsele realizate de firma germană, după studierea produselor sale, dar la o calitate superioară. Era vorba de ierbicide de ultimă generație, produse în care statul român investise o grămadă de bani și care fuseseră „livrate” concurenților germani. Dar ce aveau atât de special ierbicidele brevetate de către inginerul Octavian Dejan, încât să fie atât de vânate de către nemți? „Începusem să inventez niște produse care nu existau pe plan internațional. Ierbicide cu biostimulatori de creștere pentru plantele de cultură. Am început cu cele pentru cultura porumbului, unde am obținut niște rezultate fantastice. Am descoperit sinergismul în aplicarea ierbicidelor. E un fenomen care există la medicamente, combinații de substanțe cu efect mult mai puternic decât pentru fiecare ingredient activ în parte. Deoarece cloraminotriazinele aveau timp de remanență relativ lung, de aproape doi ani de zile. Adică după porumb, spre exemplu, nu se putea cultiva grâu, soia sau floarea soarelui, care erau distruse de produsele remanente active, ca şi cum ar fi fost buruieni. Ultima linie de cercetare era combinația de ierbicide cu agenți de chelatizare. Agenții de chelatizare favorizau extragerea microelementelor din sol (se micșora astfel foarte mult doza de îngrășăminte care trebuiau aplicate).”, explică cercetătorul. „M-am dus în secție să fac investigații despre cum au ajuns produsele mele în Germania. Soția, care era șefa laboratorului, a venit la mine și mi-a spus că ea le-a dat produsele din dispoziția directorului general. Secretara o sunase și îi spusese că eu știam de dispoziția asta și că sunt de acord. M-am dus ață la directorul general Costache Sava (foto). Am avut o discuție foarte aprinsă cu el. În final mi-a cerut să-mi dau demisia sau mă destituie el. Mi-am dat demisia acolo, pe loc, la secretariat, din funcția de șef de secție.”, continuă Octavian Dejan.
ICECHIM-ul încearcă mușamalizarea cazului
„Din clasa de salarizare de 34 m-au retrogradat la 27. Nici măcar inginer principal nu mai eram, ci inginer 2. N-am comentat. Cei de la ICECHIM m-au chemat la ei și mi-au cerut ca în cercetarea Procuraturii militare (pentru că era vorba de un caz de spionaj industrial) să nu spun nimic. Cei de la Securitate m-au trimis cu col. Florea Micutelu la București, la Athenee Palace. Acolo, la etajul 1, într-un salon, l-am cunoscut pe generalul Ion Pacepa. Acesta mi-a spus că e inginer chimist, ca și mine de altfel. Acolo, Pacepa mi-a spus pe șleau că șeful serviciului Cercetări, Aslan, a spionat pentru o putere străină şi că acest lucru s-a aflat după ce firma germană Hochst i-a oferit Elenei Ceauşescu un set de utilaje de laborator pentru condiționarea pesticidelor. Pacepa mi-a mai spus că Aslan nu va fi condamnat pentru spionaj industrial spre a nu se face valuri pe problema aceasta, ci pentru distrugerea liniei a doua de fabricare a ierbicidelor triazinice. Generalul era foarte bine documentat și mi-a recomandat să plec din Combinatul Petrochimic Pitești și, dacă se poate, și din județ, pentru că cei de la ICECHIM-ul condus de tovarăşa Ceauşescu sunt răzbunători. Exact așa mi-a spus.”, mai spune inginerul Dejan. Ca urmare a cercetărilor făcute în acel dosar, inginerul Dejan mai spune că lui Nerva Traian-Mihai Aslan i s-a retras calitatea de membru de partid. Urmând sfatul generalului Pacepa, Octavian Dejan a plecat de la Combinatul Petrochimic Pitești și și-a găsit un post de inghiner în chimia produselor alimentare la fabrica de conserve de la Topoloveni. Asta până când, într-o bună zi, s-a pomenit chemat de generalul Ion Dincă, zis „Ion Teleagă”, care, la vremea aceea, era prim-secretarul județului Argeș. Inginerul Dejan ne-a povestit şi cum s-au desfășurat lucrurile după întâlnirea cu generalul Dincă: „El mi-a comunicat că a dat dispoziție la Combinatul Petrochimic Pitești să mi se dea transferul în interes de serviciu, începând cu 1 ianuarie 1976 și că a dat dispoziție să fiu angajat la Institutul de Tehnologii Nucleare Colibași. Având până atunci încă trei luni de zile la dispoziţie, mi-am făcut lichidarea și am îndosariat peste 15.000 de file, cu invențiile mele, pe care le-am predat, cu borderou, la arhiva Combinatului Petrochimic Pitești, ca documente secrete de serviciu. În 1976, m-am angajat la Institutul de Tehnologii Nucleare de la Mioveni. Soția n-a mai putut rămâne nici ea, la Petrochimie, pentru că o șicanau, așa că am angajat-o și pe ea, tot cu transfer, la institut.” Octavian Dejan mai spune că a aflat că Procuratura militară l-a trimis în judecată, în 1975, pe inginerul Aslan Vintilă Nerva Traian-Mihai, care a și fost condamnat la 18 ani de închisoare (din care opt ani și jumătate cu executare), pentru spionaj economic și subminarea economiei naționale. Despre acest inginer Aslan, inginerul Dejan își mai amintește că era nepotul unui mare lider liberal din zona Beiușului, numit Cosma.
Adriana Gândilă
0 Comentarii