Un profesor asociat la două universități de prestigiu din SUA vine să le vorbească studenților Universității din Pitești. Miercuri, 31 mai, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Universității din Pitești are loc conferința „Rolul Calculatoarelor în Știință, Tehnologie și Societate”, susținută de dr. Marius Stan.
Acesta a fost cercetător principal la Laboratorul Național Los Alamos, fost director național de informatică la Departamentul de Energie al SUA, liderul programului de materiale inteligente de la Laboratorul Național Argonne și profesor asociat la Universitatea din Chicago și Universitatea Northwestern (universități de top din Illinois, SUA).
Citește și Paraclisul Universitar și-a prăznuit sfântul ocrotitor
„În această conferință este prezentat conceptul de „software inteligent”. Programul include elemente ale inteligenței artificiale, cum ar fi: învățarea automată (machine learning), identificarea imaginilor (computer vision), prelucrarea limbajului natural (natural language processing). Valoarea abordării este ilustrată folosind exemple de proiectare a materialelor și de optimizare în timp real a proceselor de fabricație. În plus, o discuție despre aplicațiile actuale și viitoare ale IA demonstrează că parteneriatul om-calculator schimbă știința, tehnologia și societatea în bine”, transmit reprezentanții UPIT pe pagina de facebook.
0 Comentarii